Numeroși credincioși din zona Onești au asistat, ieri, la Sfînta Liturghie de la Biserica Borzești, care are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica-monument istoric de anvergură, ctitorită de către Ștefan cel Mare în anii 1494-1495, se află de mai mulți ani în renovare și refacere a picturii. în toamna acestui an va fi repusă în altar masa altarului, care este lucrată din lemnului legendarul „stejar de la Borzești”, prilej cu care biserica va fi resfințită.
O altă biserică-monument istoric ce și-a sărbătorit hramul la sărbătoarea religioasă „Adormirea Maicii Domnului” se află în centrul comunei Cașin. Această biserică a fost construită la jumătatea secolului XVII, fiind vizitată, printre alții, și de marele istoric Nicolae Iorga, în jurul anului 1930.
Și în satul Brătila, comuna Helegiu, biserica satului are hramul în ziua de 15 august. Credincioșii au fost și aici în număr foarte mare, iar slujba hramului a fost săvîrșită de un sobor de preoți din satele apropiate. După slujbă, locuitorii satului i-au invitat la masă pe cei care au participat la acest eveniment religios, mai ales pe rudele pe care nu le-au revăzut de multă vreme. (Ion MORARU)tila, comuna Helegiu, biserica satului are h
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.