Mai multe unități școlare din Bacău au decis să nu mai cheme copiii la cursuri mâine și să intre în sistem online din cauza lipsei apei în municipiu.
Consiliile de administrație ale acestor școli s-au întrunit și au luat decizia de a trece în online, temporar, până când autoritățile vor da drumul la apă în municipiu. Școlile invocă un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, care se referă inclusiv la situații cum este criza apei.
La această oră, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău se desfășoară un Consiliu de Administrație, unde se vor analiza deciziile luate la nivelul școlilor.
Unități de învățământ din municipiul Bacău, care vor funcționa în online, pe fondul avariei survenite la aducțiunea de apă de la Valea Uzului
„Un număr de 16 unități de învățământ cu personalitate juridică din municipiul Bacău, din cele 51 de stat și private existente, au propus în Consiliile de administrație desfășurarea cursurilor online, în 2 și 3 februarie 2022, pe fondul avariei survenite la aducțiunea de apă de la Valea Uzului. Toate hotărârile Consiliilor de administrație ale unităților de învățământ au fost transmise către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care le-a aprobat în ședință Consiliului de administrație întrunit astăzi, 1 februarie 2022, începând cu ora 16.00”, a anunțat Inspectoratul, într-un comunicat de presă.
Tabelul cu unitățile de învățământ care au propus suspendarea cursurilor și trecerea lor în online urmare a avariei prelungite care a dus la sistarea furnizării apei:
Radikal a zis
Liceul Ferdinand, trei zile. O mizerie.
Nora a zis
Este absolut iritant ca sa ni se zica cu atata nonsalanta ca in cel mai fericit caz, vom avea apa joi seara.
Ar trebui sa ni se plateasca despagubiri.
Bilic a zis
Nu te impacienta. Ce, vrei să-ți spună ca pana sâmbătă nu vezi un strop? Deci dacă joi vei aștepta apa o sa fii foarte dezamăgită.
Cetatean a zis
Foarte bine!Au dreptate! Nu se ofera conditii de minima ingiena in scoala,nu se mai cheama copiii la orele fizice! Ar trebui un protest la nivelul tuturor scolilor,dar unii directori sunt prea servili ca sa ia decizii radicale.
Willy din BT a zis
Am trecut azi tranzit prin maretul oras. Am tinut ferestrele inchise din cauza duhorii. Adevarul e ca in anul 2022 sa nu ai apa sa o tragi peste cacatt e jalnic. La ce pretentii useriste sunt !
Zau, am intrebat si eu colo-colo si daca stie cineva raspunsul , sa il puna aici. Stiti careva vreun sat (sat, nu comuna) din jud Botosani (nu zic Nt sau Is sau Sv ca nu pot exagera atata) care sa nu aiba apa sa traga peste cacatt ? Pe bune.
Atata baleneala cu autostrada aia catre Brasov si cu aeroportul pacii de parca ar fi NY frate.
Vreti apa joi ? Poate ploua !
Gabriela a zis
Unele scoli au fost aprovizionate cu apa chipurile de catre primar,dar oare se intreaba primarul daca elevii au cu ce sa se spele ca sa mearga la ore si sa nu miroasa? Capul lui patrat nu s-a gandit la aspectul asta.