Mai multe școli din Bacău au luat decizia suspendării cursurilor fizice, din cauza lipsei apei. Vezi lista unităților de învățământ care trec online – UPDATE

Gabi MIHAI

Mai multe unități școlare din Bacău au decis să nu mai cheme copiii la cursuri mâine și să intre în sistem online din cauza lipsei apei în municipiu.

Consiliile de administrație ale acestor școli s-au întrunit și au luat decizia de a trece în online, temporar, până când autoritățile vor da drumul la apă în municipiu. Școlile invocă un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, care se referă inclusiv la situații cum este criza apei.

La această oră, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău se desfășoară un Consiliu de Administrație, unde se vor analiza deciziile luate la nivelul școlilor.

Unități de învățământ din municipiul Bacău, care vor funcționa în online, pe fondul avariei survenite la aducțiunea de apă de la Valea Uzului

„Un număr de 16  unități de învățământ cu personalitate juridică din municipiul Bacău, din cele 51 de stat și private existente, au propus în Consiliile de administrație desfășurarea cursurilor online, în 2 și 3 februarie 2022, pe fondul avariei survenite la aducțiunea de apă de la Valea Uzului. Toate hotărârile Consiliilor de administrație ale unităților de învățământ au fost transmise către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care le-a aprobat în ședință Consiliului de administrație întrunit astăzi, 1 februarie 2022, începând cu ora 16.00”, a anunțat Inspectoratul, într-un comunicat de presă. 

Tabelul cu unitățile de învățământ care au propus suspendarea cursurilor și trecerea lor în online urmare a avariei prelungite care a dus la sistarea furnizării apei:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Radikal
    1 februarie 2022, 15:16
    0

    Liceul Ferdinand, trei zile. O mizerie.

  2. N
    Nora
    1 februarie 2022, 15:37
    0

    Este absolut iritant ca sa ni se zica cu atata nonsalanta ca in cel mai fericit caz, vom avea apa joi seara.
    Ar trebui sa ni se plateasca despagubiri.

    1. B
      Bilic
      1 februarie 2022, 16:10 răspuns pentru @Nora
      0

      Nu te impacienta. Ce, vrei să-ți spună ca pana sâmbătă nu vezi un strop? Deci dacă joi vei aștepta apa o sa fii foarte dezamăgită.

  3. C
    Cetatean
    1 februarie 2022, 17:01
    0

    Foarte bine!Au dreptate! Nu se ofera conditii de minima ingiena in scoala,nu se mai cheama copiii la orele fizice! Ar trebui un protest la nivelul tuturor scolilor,dar unii directori sunt prea servili ca sa ia decizii radicale.

  4. W
    Willy din BT
    1 februarie 2022, 17:05
    0

    Am trecut azi tranzit prin maretul oras. Am tinut ferestrele inchise din cauza duhorii. Adevarul e ca in anul 2022 sa nu ai apa sa o tragi peste cacatt e jalnic. La ce pretentii useriste sunt !
    Zau, am intrebat si eu colo-colo si daca stie cineva raspunsul , sa il puna aici. Stiti careva vreun sat (sat, nu comuna) din jud Botosani (nu zic Nt sau Is sau Sv ca nu pot exagera atata) care sa nu aiba apa sa traga peste cacatt ? Pe bune.
    Atata baleneala cu autostrada aia catre Brasov si cu aeroportul pacii de parca ar fi NY frate.
    Vreti apa joi ? Poate ploua !

  5. G
    Gabriela
    2 februarie 2022, 05:15
    0

    Unele scoli au fost aprovizionate cu apa chipurile de catre primar,dar oare se intreaba primarul daca elevii au cu ce sa se spele ca sa mearga la ore si sa nu miroasa? Capul lui patrat nu s-a gandit la aspectul asta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.