• este a doua oară cînd măicuța este prinsă la volan fără carnet de conducere
Elenei Negru, o măicuță de la o mănăstire din județul Vrancea, șofatul i-a adus numai necazuri. Ce-i drept, este vorba de conducerea mașinii fără să posede permis de conducere, adică de o infracțiune. Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău, pe 15 decembrie 2002, Elena Negru l-a convins pe șoferul Daciei cu numărul BC-04-GIL, care lucra pentru mănăstire, să o lase să conducă ea mașina. „Din cunoștințele mele, inculpata știe să conducă, a făcut școala de șoferi, dar nu a luat permisul. O cunosc de 4-5 ani și am o impresie foarte bună despre dînsa”, a declarat Gheorghe Grăjdeanu, șoferul mașinii. După ce a trecut la volan, Elena Negru a parcurs cîteva sute de metri, însă din cauza drumului alunecos și a neadaptării vitezei a derapat și a intrat cu mașina într-un stîlp. Găsind-o vinovată de comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără permis, Judecătoria Bacău a condamnat-o la șase luni de închisoare cu suspendare. La stabilirea pedepsei judecătorii au ținut seama și de faptul că pe 5 octombrie 2001, Elena Negru a fost condamnată la plata unei amenzi penale pentru aceeași infracțiune. Femeia a declarat apel la sentința Judecătoriei, urmînd ca acesta să fie judecat de un complet al Tribunalului Bacău. (Codrin POP)
Lasă un răspuns