Alegerea Comisiei Locale de Disciplină a Colegiului Județean al Medicilor va fi repetată, din lipsă de cvorum. Ieri, pînă la ora 19.00, la primul tur de scrutin, din cei 900 de membri ai Colegiului s-au prezentat la vot numai 93, marea majoritate, medici în Spitalul Județean de Urgență. Pînă la închiderea urnelor, și-au mai exprimat opțiunea doar cîțiva medici, astfel că alegerile nu au fost validate, deoarece nu au fost prezenți cel puțin două treimi din numărul de membri, cum prevede legea. în consecință, va fi organizat al doilea tur de scrutin, care a fost stabilit pentru zilele de 13 și 14 octombrie, între orele 8.00 – 20.00. De această dată, indiferent de numărul celor care vor vota, rezultatul va fi perfect valabil. Comisia va fi formată din șase membri. Pentru aceste locuri și-au depus candidatura 18 medici, dintre care nouă sînt din Spitalul Județean de Urgență, iar cinci, medici de familie. Comisia Locală de Disciplină va da verdictul la dosarele întocmite de Comisia de Jurisdicție în urma plîngerilor adresate Colegiului. Ea va stabili sancțiunile pentru cazurile de culpă medicală și comportament neadecvat față de pacienți. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.