~2 min lectură 7 comentarii

Managerul SJU Bacău a donat plasmă. Adrian Popa a aflat întâmplător că a fost infectat cu SARS-CoV-2 acum câteva luni

Gabi MIHAI

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău a donat astăzi plasmă, pentru a ajuta pacienții cu COVID. Adrian Popa a declarat că a aflat întâmplător că a trecut prin boală.

„Parcursul personal în această pandemie a făcut ca la un moment dat să fiu la rându-mi purtătorul acestui virus. Din luna aprilie am utilizat, pe rând, toate metodele de testare de la testele rapide, la testele de serologie și apoi PCR, toate indicând absența virusului”, susține Popa.

Managerul SJU a avut în luna iunie simptome de răceală, însă toate testele rapide i-au ieșit negative. Apoi însă, la o testare a personalului administrativ, efectuată la o lună după simptome, a găsit anticorpi în sânge.

„În luna Iulie, în urma unei testări serologice, am descoperit prezența în sânge a unui număr crescut de anticorpi IGG, ceea ce evidențiază că organismul a luat contact cu virusul și a activat sistemul de apărare prin dezvoltarea acestui tip de anticorpi”, a povestit pe Facebook managerul SJU Bacău.

Astfel, managerul s-a decis să doneze plasmă, pentru a ajuta pacienții cu COVID-19.

„Pentru că Providența mi-a croit un traseu ușor prin această boală, neconștientizând prezența ei, astăzi am decis să donez la rândul meu 600 ml de plasmă plină de anticorpi vindecători altor persoane mai puțin norocoase”, a mai spus Popa.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bla
    26 noiembrie 2020, 08:04
    0

    La câți mai mulți care sa urmeze exemplul !!

  2. J
    John
    26 noiembrie 2020, 08:08
    0

    Mulți sunt cei care au trecut prin covid si nu au stiut.
    Dar nu au avut/nu au la dispozitie teste rapide, teste serologie sau PCR.

    Si ei ar dona bucurosi, sunt sigur, si fara aparitia in zdbc…

  3. l
    lucian
    26 noiembrie 2020, 08:40
    0

    nu prea inteleg cum s-a testat repetat dar nu a avut cunoștinta de existenta bolii..

    1. C
      Carmol
      26 noiembrie 2020, 10:18 răspuns pentru @lucian
      0

      parca intrase si in izolare la un moment dat…

  4. D
    Dorel
    26 noiembrie 2020, 09:04
    0

    „Din luna aprilie am utilizat, pe rând, toate metodele de testare de la testele rapide, la testele de serologie și apoi PCR, toate indicând absența virusului”, susține Popa.”

    Domnul manager, in disperarea lui de a poza in cetatean model,ne confirma ca testele facute sub conducerea lui nu au nici o relevanta.

  5. i
    ion
    26 noiembrie 2020, 14:25
    0

    Cum s-a testat ca nu era in schema. Si apoi asta inseamna ca testele nu sunt bune. Mai mult inseamna ca atunci cand se plimba prin curte cu Benea imprastia virusi. Rusine sa-i fie. Campanie electorala deslaba calitate.

  6. R
    Rudegar Bad Mtfass
    26 noiembrie 2020, 18:03
    0

    Media zilnica de testare este pe undeva la 30.000, cu varfuri de 40.000 si minime de 7000. In total, au fost deja facute 4 milioane de teste peste tot in tara, e adevarat ca mai multe in centrele urbane, mai putine in mediul rural.
    Numarul celor determinati ca purtatori COVID a ajuns, din martie pana azi, la 449000, adica 11 la suta dintre cei testati. Daca ar fi sa simplificam lucrurile si sa procedam nu tocmai stiintific, am extrapola aceste date si am ajunge la concluzia ca la o populatie de 19 milioane, daca fiecare roman ar fi testat, ar iesi pozitivi circa 2 milioane.
    Altfel spus, fiecare al zecelea roman este sau a fost purtator COVID, si indiferent ca a avut sau nu simptome, cu siguranta ca a fost vector activ in raspandirea virusului. Adica putea sa isi imbolnaveasca familia, colegii, persoanele cu care a avut contact pe strada, la magazin samd.
    Asadar, cel putin doua milioane dintre noi, cei ce traim in Romania, am avut sau avem COVID. Plasma covid-pozitiva este mai des intalnita decat grupa ABIV.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.