• retrasă într-o pădure din Luncani, mănăstirea a trecut neobservată de ochii curioșilor • preoții spun că aici vin cei care vor să se reculeagă și să se regăsească pe sine • aici există vitralii și picturi mozaic unice în România
La 15 kilometri de orașul Bacău, amplasată la poalele unei păduri din satul Luncani, se află mănăstirea Maicii Domnului de pe Muntele Carmel și a Profetului Ilie, singurul centru de spiritualitate al Carmelitanilor din județul Bacău. Drumul pînă la mănăstire este plăcut ochiului, nu atît din cauza vegetației abundente, ci și a imaginilor amuzante oferite de vilele unora dintre personajele celebre ale zonei. Locuințe luxoase, unele exagerate atît sub aspect arhitectural, cît și al dimensiunilor, semne evidente de grandomanie sau lipsă de bun gust, de care suferă mulți dintre cei îmbogățiți după 1990. Cum spune cineva, un micuț Beverly Hills al Bacăului, cu toate ale lui.
Mănăstirea ocupă un spațiu generos în sînul pădurii. Se întinde pe o suprafata de 11.654 mp și este compusă din mai multe clădiri care se încadrează în mod armonios cu vecinătățile și mediul natural al zonei. A fost ridicată din 1997, cu fonduri obținute de la membrii Familiei Carmelitane din Italia și a fost sfințită în anul 2002.
Istoria carmelitanilor pe scurt
Cei cărora le aparține acest lăcaș sînt prea puțin cunoscuți în rîndul băcăuanilor. Ordinul Carmelitan s-a format în secolul al XIII-lea pe Muntele Carmel (Palestina). Primii călugări au dat naștere acestui Ordin, printr-un act constitutiv dat de Sf. Albert Patriarh al Ierusalimului (în jurul anilor 1210-1216), care a fost aprobat de Papa Inocențiu al IV-lea la 1 octombrie 1247. În secolul al X-lea, aici s-a constituit Ordinul călugăresc la Carmelitanilor. Acest ordin, unul dintre cele mai vechi din istoria Bisericii, are o mare iubire: devoțiunea către Sfînta Maria, numită și cinstită ca „Sfînta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel”. Alungați de sarazini, în secolul al XIII-lea, călugării de pe Carmel s-au adăpostit în Occident și au întemeiat mai multe mănăstiri, după ce Papa Onoriu al III-lea, în 1226, le-a confirmat regula de viață pe care le-o dăduse patriarhul Ierusalimului, Sfîntul Albert.
Fondatorii au fost un grup de pelerini europeni care s-au stabilit pe Muntele Carmel, din Țara Sfîntă. Deși au întîmplinat numeroase dificultăți, călugării au simțit întotdeauna protecția și ajutorul deosebit al Fecioarei de pe Muntele Carmel. Într-o asemenea situație, cînd se părea că iadul se ridică împotriva lor, Maica Domnului, înconjurată de cete îngerești, s-a arătat unuia dintre ei, fratele Simon Stock, și i-a oferit o haină cu emblema Ordinului carmelitan, spunîndu-i că „oricine va purta această haină va fi mîntuit”. Încurajați de o promisiune atît de mare, mulți credincioși au cerut să li se acorde favorul de a purta acest tip de haină care îi îndemna la trăirea unui vieți creștinești mai desăvîrșite și le asigura ocrotirea Maicii Domnului pe pămînt.
„Noi nu fugim de oameni”
La intrarea în sfîntul lăcaș este montată o plăcuță de marmură, pe care stă scris: „Aceasta Mănăstire este un loc de reculegere, rugăciune și pelerinaj, deschis tuturor celor de bunăvoință, pentru o Europă unită, un omagiu adus poporului român pentru mărturia eroică a credinței sale creștinești atît în trecut, cît și în prezent. Pentru pacea generală, libertatea, adevărul, dreptatea, speranța și înțelegerea între oameni”.
Am pătruns, ca-n orice lăcaș sfînt, cu sfială și atenție. Ici – colo, pășind ușor pe aleile de ciment, vedeam cîte o măicuță, învîrtind încet un rozariu, semn al rugăciunii rostite în gînd. Din bucătărie, singurul loc de unde se auzeau cîteva voci, ne-a întîmpinat o soră. Cu bunăvoință, ne-a anunțat că mai marele mănăstirii, părintele Tiberio Scorrano, este plecat în Italia. L-a chemat, în schimb, pe preotul călugăr Iosif, nimeni altul decît primul preot carmelitan hirotonit în România. Pînă la venirea gazdei, sora Valerica ne-a explicat ce înseamnă să fii carmelitană. O adevărată vocație găsită și întreținută timp de peste zece ani într-un noviciat serios. „Ne ocupăm, printre altele, cu educația morală a tinerilor fără posibilități, proveniți din familii sărace”, ne-a spus ea.
Tînăr și generos, originar din Faraoni, părintele Iosif și-a făcut simțită prezența destul de repede în mijlocul nostru. Primul lucru pe care aveam să-l aflăm la mănăstirea de Luncani a fost că există două comunități: una de surori și una de frați, fiecare avînd superiorul ei. Despre cine este și ce înseamnă să fii preot carmelitan, părintele Iosif ne-a spus în cîteva cuvinte: „Avem spiritualitatea de a fi contemplativi în mijlocul poporului. Am fost hirotonit în urmă cu doi ani, după ce am făcut un noviciat de 10 ani în Italia. Adică, aparțin unui ordin călugăresc a cărui activitate se desfășoară în rîndul oamenilor, spre deosebire de altele care trăiesc izolate de restul lumii”, a încercat el să ne lămurească. Din rîndul celor din urmă am aflat că făceau parte și surorile ce se plimbau pe alee. „Sînt venite de la București, de la Institutul «Sfînta Agnes» pentru a face un moment de reculegere timp de o lună. Au o singură zi liberă pe lună, timp în care se plimbă în afara mănăstirii și vorbesc. În rest, sînt tăcute”, ne-a spus părintele Iosif.
Mozaic unic în România
Primul lucru pe care ni l-a propus gazda noastră a fost vizitarea bisericii, nou construită, despre care însă aveam să aflăm că are particularități ce o fac unică în România. Zidită din beton armat și zidarie, ea are un finisaj de excepție, cu lucrări în mozaic și vitralii executate în Italia, în care am găsit particularități bizantine într-o tradiție originală de tip carmelitan. De cum am intrat, în față, în dreptul altarului, ne-a izbit privirea unui fermecător mozaic de dimensiuni impresionate. „Este cel mai mare mozaic din țară. Are 6,40 metri înălțime și 2,97 m lățime. O reprezintă pe Maica Domnului, protectoarea întregii umanități, așezată pe un tron care este simbol al Muntelui Carmel, sub a cărei mantie protectoare stau slujitorii săi, reprezentați prin patru personaje aparținînd ordinului carmelitan. A fost executat de Coopertativa mozaicarilor din Ravena și este alcătuit din cinci bucăți. S-ar putea vorbi ore în șir despre simbolistica acestui mozaic făcut după modelul bisericii «Domus Dei» din Roma”, ne-a explicat preotul Iosif. În părțile laterale, pe vitralii sînt reprezentați cei șase patroni ai Europei și renumiți sfinți carmelitani. Fiecare are numele înscris dedesupt, avînd însă chipul alb. „Aceste vitralii, realizate tot în Italia, sînt unice în România. Sfinții sînt reprezentați fără față, pentru ca cei ce se roagă în biserică să caute la fața lui Dumnezeu”, ne-a zis părintele gazdă.
Sub biserică, undeva la demisol, se lucrează la o altă biserică, intitulată „Grota Sfîntului Ilie”. Privitorul poate admira mozaicul reprezentînd persoana profelui despre care Vechiul Testament spune că a fost urcat cu carul la cer. Realizată tot în Italia, creația impresionează din frumusețea și rafinamentul cu care a fost lucrată. Cele două părți ale bisericii sînt unite prin-un perete realizat din pietre ce preînchipuie muntele Carmel.
În spatele bisericii, se păstrează o căbănuță, care a constituit prima construcție din incintă. „Dorim să realizăm aici un atelier de ipsoserie și olărit, iar produsele create să le expunem spre vînzare într-un chioșculeț. Este mai mult de muncă, însă oamenii sînt sufletiști”, ne-a mai spus părintele Iosif.
În incinta mănăstirii „Sfînta Fecioară Maria de pe muntele Carmel” mai pot fi admirate locuința călugărilor, o construcție mare, și frumoasa clădire din beton și caramidă avînd subsol, parter și mansardă. La parter sînt amenajate sala de mese și bucătaria. La primul etaj sînt opt camere pentru călugări. Cladirea este dotată cu bibliotecă și sală de lectură. Locuința pentru oaspeți este o construcție ce cuprinde demisol, parter, etaj și mansardă. Are 20 camere, „în care pot fi adăpostiți în jur de 50 de pelerini”, după cum ne-a spus părintele Iosif, o sală de conferințe, o sală de mese de 100 locuri și o sală de primire. La mansardă este spațiul amenajat pentru comunitatea Surorilor Carmelitane (Carmelitane Misionare a Sfintei Tereza a Pruncului Isus). Tot de la cei din Mănăstire am mai aflat că cel ce a coordonat lucrările și finisajele a fost Părintele Tiberio Scorrano care, cu toate greutățile, a pus bazele acestui lăcaș. La alegerea locului de cult, Parintele Tiberio a fost ajutat de Monseniorii Ștefan Erdeș și Petru Mareș din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns