Într-o zonă cu peisaj de poveste, Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” din Răchitoasa a devenit un vis împlinit. Ceea ce până mai ieri era o ruină a devenit una dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din această parte a Moldovei. Umilințele suportate de acest sfânt locaș de-a lungul timpului s-au topit ca ceara de la fața focului, pelerinului sau trecătorului fiindu-i înfățișată astăzi o imagine care uimește.
Ziduri de incintă refăcute, biserica restaurată, clădiri consolidate și redate prezentului. Toate acestea reprezintă împlinirea unui efort continuu susținut de Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului prin protosinghelul Eftimie Bolin, starețul acestei mănăstiri. ”Clădirile de patrimoniu au fost restaurate, consolidate, pictura interioară de asemenea, au fost îmbunătățite căile de acces, au fost modernizate utilitățile și s-au creat două noi locuri de muncă”, a explicat părintele Eftimie.
De la reprezentanții autorității locale, la profesori și simpli oameni ai zonei, cu toții sunt uimiți de transformarea acestui spațiu sacru a cărui istorie începe în secolul al XVII-lea.
”Aici, între zidurile mănăstirii, era un loc unde trăiau bătrânii, în rest totul era părăsit. Circulau multe legende despre așezământ, despre aceste meleaguri, care de care mai interesante. Acum însă mănăstirea a fost refăcută și are tot ceea ce este nevoie pentru a promova turismul religios în această zonă”, a declarat Aurora Milea, directorul Liceului Tehnologic Răchitoasa. În ceea ce privește biserica mare a mănăstirii, lucrarea de restaurarea a fost realizată într-un timp record și într-o manieră impecabilă de prof. univ. dr. Ana Maria Baciu, recunoscut și apreciat restaurator clujean care activează în acest domeniu de peste trei decenii.
La momentul finalizării proiectului de la Răchitoasa, distinsul profesor a ținut să remarce că ”restaurarea picturii realizată în tehnica tempera de la biserica mănăstirii Răchitoasa a fost cea mai complexă și mai dificilă lucrare”. Însă rezultatul este unul admirabil. La rândul său, prezent la finalizarea lucrărilor ca delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, a remarcat faptul că ”Mănăstirea Răchitoasa este prima mănăstire din această zonă a Moldovei restaurată integral din fonduri europene, devenind în acest moment una dintre cele mai reprezentative locașuri de cult monahale din această eparhie”. Prin acest proiect deosebit și unic în sudul Moldovei se împlinește ”obiectul general care constă în dezvoltarea și promovarea turismului cultural și religios la ansamblul de monumente istorice de patrimoniu”, după cum a precizat starețul Eftimie Bolin.
Restaurarea ansamblului mănăstirea Răchitoasa în vederea introducerii în circuitul turistic a fost realizată printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, axa prioritară 5, implementat în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015.
Istoria acestei mănăstiri, ultima din România care și-a recăpătat statutul pierdut în urmă cu 140 de ani, se întinde pe durata a patru secole. La sfârșitul veacului al XVII-lea marele clucer Ianaki a făcut la Răchitoasa o bisericuță mică durată de lemn de stejar, care se găsea lângă Mănăstirea Răchitoasa de astăzi. Pe locul unde se afla altarul acesteia s-a ridicat o cruce. Ea a servit drept biserică a cimitirului sătesc. Mai apoi, în anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki, și cu soția sa Theofana, fiica voevodului Mihai Racoviță, au zidit actuala mănăstire și au înzestrat-o cu moșii. În testamentul său, scris în românește în anul 1704, spătarul Ilie Ianaki scria următoarele: „cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală și așezare ce am făcut, să fie triclet și proclet afurisit” adică, ne lămurește el mai departe, „să fie blestemat de Domnul Dumnezeu și de toți sfinții. Amin”.
Incapabil să administreze mănăstirea, fiul său, Gavriil, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii grecești Vatopedu de la Muntele Athos. Din nefericire, biserica mănăstirii Răchitoasa a fost dărâmată de cutremurul din 31 mai 1739. A fost renovată, ultima oară, la sfârșitul secolului XIX. Așa după cum informează Melchisedec Ștefănescu, episcop al Romanului, în anul 1882, „mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi și vicioși. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deținuții, precum și personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite și umede și reclamă urgente îmbunătățiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaș de condamnați la moarte”.
De-a lungul istoriei sale, la împodobirea acestei biserici nu s-a ostenit nici un pictor? Întreb şi eu! În toate încercările de schiţe monografice se vădeşte atenţia exasperată de a nu se pierde din vedere un singur preot dintre cei care printr-o oricât de neînsemnată împrejurare îşi leagă numele de o biserică, însă pictorii care făuresc o operă monumentală cu preţul istovirii sale fizice şi sufleteşti sunt programaţi pentru ipotetica răsplată de apoi de către zişi ziarişti care chiar şi atunci când vorbesc despre pictură se referă tot la preoţi ( nu am nimic cu prea cucernicii, însă uneori nu este vorba despre ei pe firul unor subiecte, atât cât s-ar cuveni să fie vorba despre enoriaşi, muncitori constructori, arhitecţi, pictori… Unde sunt aceştia? Cine, de fapt a clădit şi înfrumuseţat biserica de la Răchitoasa, până la distinsa prof. univ. dr. Ana Maria Baciu (merituoasă, citarea domniei sale, fapt rar, necrezut de rar şi condamnabil de rar, în articole)?! Şi cine a contribuit în afară de prof. univ. dr. Ana Maria Baciu la restaurarea şi aspectarea bisericii în summum-ul de lucrări ce-au presupus pesemne participarea a mai mult decât un singur om, oricât de specialist?
Valoarea zugravelii exteroare,este de necontestat.Valoarea inimii acestui lacas,podoabele (odoarele) timpului unde sunt.Icoanele vechi,salba cu aur si diamante de la icoana Maici Domnului at trebui sa le aduca inapoi parintele Radu,de la acei care le-au luat sau le-a dat,fie ea securitate productiva sau conservari.Incearca preacucernice si da valoarea reala a acestul obiect de cult si casa de rugaciune pentru cultivarea sufletului si multumire creatorului nostru.Nimeni nu ia nimic cu el in mormant,doar judecata inaintea vietii vesnice.Va stimez rachitoseni pentru munca voastra la redarea vietii manastirii,Lica Blejusca.
Lica Blejusca are dreptate!nimeni nu a facut investigatii in legatura cu salba de aur si diamantele.Chiar nu se pot recupera?Nu se poate afla cine le-a luat?Manastirea arata f bine acum datorita preotului Eftimie dar,Lica ,sa vezi ca vine campania electorala!!Incep sa apara „laudatorii””!!!
[…] locuințe din chirpici gârbovit, împrejmuite de garduri ce stau să cadă, te șochează să vezi impozanta mănăstire. Practic, te gândești, „ce naiba a fost în mintea Uniunii Europene, de a înfipt 5 milioane de […]
Se stie unde sunt valorile de cult ale manastirii,,,,s-au imbogatit unii