Mănăstirea Măgura Ocnei, loc de popas duhovnicesc în județul Bacău
„Ziarul de Bacău” și-a propus să le prezinte cititorilor săi, săptămînal, cîte una dintre mănăstirile din județul Bacău. Dorim să venim astfel în sprijinul celor dornici să viziteze lăcașuri sfinte, cele mai multe de o frumusețe aparte, dar necunoscute publicului larg. Demersul nostru are un dublu scop: cunoașterea unor locuri aparte, încărcate de istorie, dar și un posibil sfat pentru cei aflați în concediu de a-și petrece timpul liber în căutarea liniștii sufletești. Astăzi, vă vom prezenta unul dintre locurile în care te poți ruga, poți primi un sfat duhovnicesc și poți petrece momente plăcute în inima naturii: mănăstirea Măgura Ocnei.
în orașul Tîrgu Ocna, pe drumul dinspre Onești, pe culmile muntoase ale Măgurei, se întrezărește, printre brazi, o biserică. Este semnul de distincție al mănăstirii Măgura Ocnei, un lăcaș de cult ce reprezintă mărturia prezenței lui Dumnezeu în istorie. Cea dintîi atestare documentară despre vechimea acestui sfînt lăcaș datează din anul 1655, cînd monahia Solomia, fiica lui Constantin Donose din Dărmănești, și-a dăruit partea sa de moștenire Schitului de la Ocna, construit din lemn în anul 1653. Trecutul documentar al Schitului apare și în hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racoviță, dat la 1 ianuarie 1757, pentru înființarea spitalului „Sfîntul Spiridon” din Iași, înzestrînd această ctitorie și cu moșia Tîrgului Ocnei. Schitul, aflîndu-se pe moșia domnească, a devenit astfel metocul Mănăstirii „Sfîntul Spiridon”, la acea dată 1742, fiind reconstruit tot din lemn. La 1803 a fost reclădit pentru a treia oară, din piatră, cu hramul „Buna Vestire”.
Schitul Măgura Ocna a fost și martorul luptelor de la Coșna și Cireșoaia, unde ostașii români, legați prin chemarea-jurămîntul «pe aici nu se trece!», au rezistat în fața armatei austro-ungare în august 1917. Ca orice așezămînt bisericesc de pe întregul cuprins al Moldovei, ospitalier al tuturor durerilor din acea vremne, și Schitul „Măgura Ocnei” a fost transformat în post de prim ajutor regimentar, unde sute și mii de răniți au primit ajutoare în timpul primei conflagrații mondiale.
Instaurarea regimului comunist a reușit să creeze un caz fără predecend. Căci a fost unul din rarele cazuri cînd un lăcaș sfînt a scăpat nevătămat de bombardamentele avioanelor, însă avea să fie dărîmat de tîrnăcoapele și buldozerele urmașilor tocmai ai acelora care au sîngerat în război. Noul regim instaurat după 1947 în România a transformat mănăstirea într-un un loc de distracție, cu restaurant și teren de fotbal pe locul vechiului cimitir. După 1990, s-a reușit ca Măgura Ocnei să revină la forma consacrată. Munca de refacere a mănăstirii a căzut pe umerii starețului Epifanie Bulancea, noul ctitor al mănăstirii „Măgura Ocnei”, călugăr cu experiență de 50 de ani, care în cei 36 de ani petrecuți la Episcopia Romanului a slujit cu cinci episcopi: Teofil, Emilian Birdaș, Partenie Ciopron, Eftimie Luca și Ioachim Vasluianul. Greu de spus în cuvinte cum a reușit bătrînul călugăr, ajutat de oamenii locului, să redea acelui spațiu măreția unei mănăstiri. în 1990 a fost făcut proiectul, iar pînă în 1993 biserica a fost construită. între 1993-1997, a fost pictată. Astăzi, cine ajunge la mănăstirea Măgura Ocnei nu mai găsește nimic din mărturiile unei istorii triste și însîngerate, ci un spațiu curat, liniștit, o oază de spiritualitate. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.