• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Politica / „Manifest către membrii și simpatizanții PNL” – Printre semnatari, Dragoș Luchian și Viorica Marcu, foști parlamentari de Bacău

„Manifest către membrii și simpatizanții PNL” – Printre semnatari, Dragoș Luchian și Viorica Marcu, foști parlamentari de Bacău

Ziarul de Bacau 30 ianuarie 2017 2 comentarii

LikeShare
Drqagoș Luchian (fost senator) și Viorica Marcu (fost deputat)

Un grup de liberali a dat publicității un manifest către membrii și simpatizanții partidului, în care se face o radiografie a PNL. Fostul senator Dragoș Luchian și fostul deputat Viorica Marcu se află printre semnatari.

În document, se trage un semnal de alarmă față de situația în care a ajuns formațiunea politică și se propun măsuri, printre care „alegeri pornind de la baza partidului, cu programe de viziune și acțiune politică, cu respectarea dreptului de a candida și de a alege al tuturor membrilor declarați ai PNL”, instituirea unui sistem electoral prin care viitorul președinte al partidului să fie desemnat prin votul tuturor membrilor PNL.

„Eșecul de astăzi al PNL este rezultatul a doi ani de ignorare a problemelor interne și mai ales de ignorare a dorințelor și aspirațiilor societății românești. Procesul de unificare PNL-PDL a durat prea mult și a fost condus fără curaj și fără viziune politică. Prelungirea existenței structurilor bicefale a dezorganizat partidul și a încurajat luptele interne, sub conducerea unor lideri cu deficit de legitimitate”, se arată în manifest. În document, se mai vorbește despre frică și oportunism.

Parlamentarii liberali din Bacău nu au reacționat la manifest, însă alți membri de partid și-au asumat un punct de vedere exprimat pe Facebook, de un deputat PNL din București, Daniel Gheorghe.

„Da, există o problema cu tinerii din PNL : avem cea mai bună resursă umană de tineret dintre toate partidele politice, dar la ultimele alegeri, tinerii care au muncit în cadrul PNL au fost neglijați și dați la o parte în favoarea unor variante exterioare. Conducerea PNL are obligația de a revaloriza propriul capital uman iar abia apoi se poate gândi cineva la împrumuturi din alte părți!”, a notat Gheorghe.

Manifestul integral:

«LIBERALI PENTRU VIITORUL ROMÂNIEI

MANIFEST

CĂTRE TOȚI MEMBRII ȘI SIMPATIZANȚII LIBERALI

Prin acest Manifest ne afirmăm principiile care ne unesc în jurul unei politici benefice pentru viitorul României și chemăm alături de noi toate persoanele de bună credință care au convingeri liberale.

Partidului Național Liberal este singurul partid de dreapta din România și singurul partid istoric reprezentat în Parlament. PNL nu poate fi un actor politic oportunist, un grup de interese cu mize personale. PNL trebuie să își reafirme statutul de partid major care a contribuit decisiv la crearea statului român modern. El trebuie să câștige din nou încrederea societății românești în capacitatea sa de a fi un lider în construcția României de mâine.

Au trecut 45 de zile de la rezultatul umilitor al alegerilor parlamentare, când electoratul ne-a sancționat pentru erorile politice pe care le-am făcut în ultimii doi ani. În fața refuzului deținătorilor temporari ai funcțiilor de conducere de a organiza o dezbatere pentru analiza realistă și onestă a situației PNL credem că este datoria noastră să acționăm și să luăm inițiativa. Membrii partidului își doresc această acțiune, societatea românească ne observă, este momentul să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor.

In anul 2014 unificarea dintre PNL și PDL, menită să consolideze frontul de dreapta în politica românească, a dus la victoria Președintelui Iohannis și a programului “România lucrului bine făcut“! După 2014 partidul a intrat însă într-un declin care ne-a condus la dezastrul electoral din 2016, un declin care continuă și va continua atâta timp cât nu vom avea curajul unei analize lucide.

Eșecul de astăzi al PNL este rezultatul a doi ani de ignorare a problemelor interne și mai ales de ignorare a dorințelor și aspirațiilor societății românești:

Procesul de unificare PNL-PDL a durat prea mult și a fost condus fără curaj și fără viziune politică;

Prelungirea existenței structurilor bicefale a dezorganizat partidul și a încurajat luptele interne, sub conducerea unor lideri cu deficit de legitimitate;

Dezbaterea internă nu a mai fost liberă, fiind înlocuită cu directive de la centru, iar liderii s-au îndepărtat de baza partidului, care a început să fie tratată ca o simplă masă de manevră;

Statutul partidului a fost încălcat sistematic prin decizii netransparente care au erodat democrația și încrederea în interiorul partidului;

Frica și oportunismul au definit în ultimul an atmosfera generală în partidul care se mândrește că e moștenitorul generațiilor politice care-au făcut Unirea din 1859, Independența și Marea Unire.
Liderii partidului au ignorat forțele interne și potențialul uman existent în Partidul Național Liberal și astfel au eșuat în identificarea unor proiecte și oferte politice convigătoare pentru societate.

Primarii și aleșii locali liberali au fost în mare parte lăsați în afara procesului de pregătire a alegerilor parlamentare, ceea ce a demobilizat partidul și a condus la o pierdere electorală semnificativă în numai câteva luni, de la alegerile locale la cele parlamentare.

Încă mai gravă este distanța care s-a instalat între PNL și societatea românească:

PNL a devenit închis și netransparent față de societate. Tot ce am oferit a fost spectacolul incompetenței printr-o cascadă de erori în deciziile publice;

Lipsa unei dezbateri doctrinare ne-a slăbit identitatea, a arătat indiferență față de valori și ignorarea nevoilor societății. Conducerea PNL nu înțelege România de astăzi și nu are nicio viziune pentru România de mâine;

Comunicarea catastrofală, cu metode și prin persoane prost alese au dus la pierderea încrederii electoratului de dreapta care ne-a considerat incapabili de guvernare;

PNL a eșuat în relația cu întreprinzătorii și clasa de mijloc și a arătat o totală lipsă de dorință pentru un dialog cu intelectualii și mediul academic.

În locul unei atitudini lucide societatea a văzut că ne complacem în analize false și celebrări absurde ale eșecului prezentat ca succes.

În fața tăcerii conducerii interimare actuale, în fața lipsei evidente de preocupare pentru pregătirea congresului PNL, în fața manevrelor de culise ale unor grupuri obscure cu interese meschine este nevoie de o reacție hotărâtă.

Noi, semnatarii acestui manifest, ne asumăm o chemare publică la acțiune către toți membrii și simpatizanții partidului.

Vă cerem să vă alăturați nouă pentru a aplica urgent măsurile necesare pentru reconstrucția Partidului Național Liberal:

– Dizolvarea imediată a Comisiei de Unificare si înlocuirea sa cu o Comisie de organizare a alegerilor, cu membri care nu vor candida pentru o funcție de conducere;

– Alegeri pornind de la baza partidului, cu programe de viziune și acțiune politică, cu respectarea dreptului de a candida și de a alege al tuturor membrilor declarați ai PNL;

– Constituirea Comisiilor de Organizare a alegerilor la toate nivelele și în toate organizațiile partidului;

– Constituirea unui Comitet de Dezbatere Doctrinară care să pregătească o platformă menită să fie adoptată în Congresul PNL. Acest comitet va începe imediat consultări cu toate organizațiile locale și speciale ale partidului, cu membrii individuali care doresc să contribuie, precum și cu lumea academică, societatea civilă și mediile de afaceri.

– Instituirea unui sistem electoral prin care viitorul președinte al partidului să fie desemnat prin votul tuturor membrilor PNL.

Aderarea la acest Manifest este deschisă tuturor membrilor și simpatizanților Partidului Național Liberal care doresc să îl semneze și să se alăture acestei inițiative.

A acționa acum înseamnă mai mult decât salvarea unui partid. Inseamnă o angajare pentru viitorul României într-un ceas de incertitudine și îngrijorare. Având încrederea fermă că numai prin forțele noastre unite putem salva liberalismul românesc de la autodistrugere facem apel la toți liberalii să ni se alăture.»

Semnatari: Dorin Dobra, Traian Dobrinescu, Stelian Dolha, Paul Dumbraveanu, Virgil Guran, Daniel Iane, Paul Ichim, Dragos Luchian, Ion Luchian, Viorica Marcu, Octavian Motoc, Vlad Nistor, Dragomir Tomaseschi, Lucia Varga, Radu Zlati.

LikeShare

Din categoria: Politica Etichete: Dragos Luchian, manifest, parlamentari de bacau, Partidul National Liberal, Viorica Marcu

Reader Interactions

Comentarii

  1. eu a zis

    30 ianuarie 2017 la ora 8:34 am

    In sfarsit ati aparut? de ce tocmai acum? E pentru prima oara cand nu am votat cu PNL, pentru ca ati disparut si ati lasat pe altii pe care nu ma lasa sufletul sa-i votez. Astept sa faceti ceva pentru PNL Bacau! Mentionez: nu am fost si nici nu sunt membru PNL

    Răspunde
  2. onest a zis

    30 ianuarie 2017 la ora 12:21 pm

    PNL nu mai are nici o sansa de reabilitare in fata cetatenilor cu bun simt si bine educati stiind ca nici la aceasta data nu are curajul sa ii scoata din partid pe lingaii care au acceptat formarea USL si a marilor inbogatiti ca urmare incalcarii grava a legilor si moralitatii.Daca PNL nu ia urgente masuri impotriva acestor persoane din ograda cu siguranta va avea soarta PNT-CD.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Un bărbat se întoarce după gratii pentru 24 de ani, după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă

Graficul SOMA de colectare a deșeurilor reciclabile din mediul rural, din perioada martie-aprilie 2023

Sen. Breahnă-Pravăț, interpelare pentru ministrul Educației: 5 grădinițe din județul Bacău, reprezentând investiții în curs, riscă să nu fie introduse niciodată în circuitul școlar

5 rețete ușoare, pe care să le pregătești cu fructe congelate

Percheziții DIICOT la producători și traficanți de droguri. A fost destructurat un grup infracțional care fabrica și vindea substanțe dopante cu grad mare de risc

Locuri de muncă CONTAINERE FDC: sudor, lăcătuș confecții metalice, operator Abkant, electrician, instalator, vopsitor, tâmplar PVC, muncitor finisaje (parchet laminat, rigips), muncitor necalificat/semicalificat.

8 martie 2023

Locuri de muncă la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

23 februarie 2023

SOMA Bacău angajează mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

21 februarie 2023

Locuri de muncă disponibile la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

20 februarie 2023

Ultimele comentarii

  • #vizitiu-brailean la VIDEO: Consiliul Județean Bacău a finalizat asfaltarea străzii Orbic, din Buhuși
  • Ardei originalul la O firmă din Bacău face studiul de fezabilitate pentru extinderea DN24, pentru accesul la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Contractul este de peste 680.000 lei
  • George la S-a dublat numărul mașinilor electrice înmatriculate, în județ. Chiar și așa, băcăuanii nu se îngrămădesc să schimbe combustibilii fosili pe baterii
  • Yo la FOTO: Acoperișul unui bloc din Bistrița-Lac a fost luat de rafalele de vânt
  • Ieseanuljegos la O firmă din Bacău face studiul de fezabilitate pentru extinderea DN24, pentru accesul la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Contractul este de peste 680.000 lei

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Mokka – Card de Cumparaturi
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale
  • Salon cosmetica

Cabinete parlamentare PNL

Trafic Ziarul de Bacău · Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău