A început Simpozionul Național de Ornitologie
O manifestare „în familie” s-ar putea defini prima zi a Simpozionului Național de Ornitologie desfășurat ieri, 5 septembrie, la Vivariu. Profesori universitari, cercetători, iubitori ai naturii din toată țara s-au întîlnit la orele 10.00, în sala de conferințe din incinta Vivariului pentru a lua parte la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Ornitologie. „Sperăm ca toate cercetările să capete girul unei lucrări, semnate de toți participanții la simpozion, prin care să putem certifica valoarea biotopurilor de la noi”, a declarat profesorul Neculai Barabaș, Directorul Complexului Muzeal „Ion Borcea” din Bacău. „Dorim să tragem un semnal de alarmă pentru a putea fi sprijiniți să putem conserva zonele acvifaunistice din județul nostru. Este datoria noastră morală față de urmași”, a spus și vicepreședintele Consiliului Judțean Bacău, Dumitru Brăneanu. Au urmat comunicări științifice, iar la orele 16.00, toți participanții au plecat într-un autocar să facă observații ornitologice în rezervația de la Lacul Lilieci. Astăzi, de la orele 6.00 pînă la orele 10.00, va urma o altă serie de observații ornitologice în rezervația de la Răcăciuni, după care, se va susține o sesiune de comunicări științifice. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns