Cel puţin 20 de subsoluri ale unor gospodării au fost inundate de o viitură produsă, în noaptea de miercuri spre joi, în oraşul Borşa, după o rupere de nori.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Bucă, a declarat joi pentru AGERPRES că pe versanţii muntoşi din apropierea oraşului Borşa a plouat torenţial, într-un interval scurt de timp, iar apele văilor au ieşit din albie, inundând gospodăriile apropiate. Şuvoaiele de apă au transportat material aluvionar care au colmatat podeţele şi canalizarea unor străzi ale oraşului. Câteva văi s-au revărsat din matcă şi au inundat mai multe subsoluri. O maşină parcată pe un podeţ a fost luată de viitură şi transportată de şuvoaiele de apă s-a oprit sub un alt podeţ. Autoturismul a fost serios avariat.
Pompierii militari de la subunitatea din Borşa au intervenit cu o autospecială pentru evacuarea apei din subsolurile gospodăriilor afectate.
Primarul oraşului Borşa, Remus Cornel Şteţco, a precizat că mai multe străzi laterale pietruite au fost degradate de revărsarea apelor. Comitetul local pentru situaţii de urgenţă va interveni prin efectuarea unor lucrări de refacere a străzilor afectate de inundaţii.
Cantitatea de precipitaţii înregistrată la staţia hidrometrică Baia Borşa a fost de 31,5 litri pe metrul pătrat într-un interval de două ore, iar la Poiana Borşa de 18 litri pe metrul pătrat, în trei ore. AGERPRES
Lasă un răspuns