~2 min lectură 8 comentarii

Marcel Boloş, ministrul Afacerilor Europene: Finanţarea Autostrăzii Iași – Târgu Mureș din fonduri europene nu este posibilă în prezent

Redacția Ziarul de Bacău

Ministrul Afacerilor Europene, Marcel Boloş, afirmă că finanțarea construirii Autostrăzii Unirii (Iași – Târgu Mureș) din fonduri europene nu este posibilă în condiţiile legislaţiei actuale.

Deputatul PNL Suceava Ioan Bălan a solicitat Ministerului, printre altele, informaţii cu privire la posibilităţile de finanţare cu fonduri europene ale obiectivelor de investiţii din Moldova, printre care și Autostrada Unirii.

În replică, ministrul Marcel Boloş a precizat că finanţarea cu fonduri nerambursabile în cadrul POIM a Autostrăzii Unirii nu este posibilă.

„În privinţa finanţării pentru Autostrada Unirii, la această dată, prin POIM 2014-2020 este contractată doar pregătirea documentaţiei tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră «Autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ». În ceea ce priveşte tronsonul Târgu Neamţ- Iaşi- Ungheni, la această dată finanţarea proiectului (inclusiv pregătirea), este prevăzută a se realiza prin parteneriat public-privat. În concluzie la această dată, finanţarea Autostrăzii Unirii în cadrul POIM nu este posibilă, în condiţiile legislaţiei actuale, iar finanţarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislaţiei, de rezultatele studiului de fezabilitate şi de alocarea financiară disponibilă”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene. (sursa: zf.ro)

Potrivit unui studiu realizat de experți internaționali, cea mai ieftină și ușor de realizat variantă de trecere a Carpaților nu este Iași – Târgu – Mureș, ci autostrada A13, Bacău – Brașov, parte din traseul Iași – Bacău – Brașov, de legare a Moldovei de Transilvania.

CNAIR a semnat contractul de finanțare a documentației pentru A13 (Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic), iar licitația s-a finalizat, urmează anunțarea câștigătorului. Fondurile sunt alocate din acest exercițiu bugetar, 2014-2020, al Uniunii Europene. Construcția efectivă a autostrăzii va fi realizată în exercițiul bugetar 2021-2027, conform Masterplanului pe Transport.

În decembrie 2019, PSD Bacău a solicitat partidelor și ong-urilor din județ să facă „front comun” pentru Iași – Bacău – Brașov.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. N
    Novac iulian
    4 ianuarie 2020, 10:01
    0

    Dupe cum s-a anuntat anul trecut la sfirsitul luni Octombrie trebuie anuntat si semnat contractual cu firma cistigatoare.PNL-ul se joaca cu focu si nu vrea sa cistige alegerile in Bacau?

  2. T
    Tanar muncitor
    4 ianuarie 2020, 14:44
    0

    In timp ce in restul tarii se va circula pe autostrazi gratuit (ma rog, doar cu vignieta), moldovenii vor plati 6€/100km pt ca autostrada se va construi prin PPP. E corect ?

    1. P
      Popovici Costel Viprian
      4 ianuarie 2020, 16:49 răspuns pentru @Tanar muncitor
      0

      Tinere muncitor, imi spui și mie ce înseamnă ppp?

      1. i
        iony
        4 ianuarie 2020, 17:51 răspuns pentru @Popovici Costel Viprian
        0

        PPP – Parteneriat Public Privat!

        1. C
          Ciprianpi CCostel PopoviciopoP
          4 ianuarie 2020, 22:22 răspuns pentru @iony
          0

          Mulțumesc frumos pentru răspuns.

          1. C
            CiprianpiC Costel PopoviciopoPP
            4 ianuarie 2020, 22:26 răspuns pentru @Ciprianpi CCostel PopoviciopoP
            0

            Ce mă enervează spatiile strimte în care scriem comentariile!

    2. c
      ciprian
      5 ianuarie 2020, 04:31 răspuns pentru @Tanar muncitor
      0

      Ultima zona in care vom avea,daca vom avea autostrada, si cu tarif de exploatare. O continua umilinta la care suntem supusi.

  3. A
    Ana
    4 ianuarie 2020, 23:15
    0

    Inca o prosteala galbena la care ati pus botul. Aveti ce ati votat. Sper sa se aleaga praful de tot…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.