O încrengătură de fini, cumetri și prieteni, care au avut drept unic scop anularea concurenței și direcționarea banului public spre propriile buzunare. Așa s-ar putea rezuma „fenomenul Bacău”, care a luat amploare de la an la an și care a presupus găuri de mii de miliarde de lei date bugetului de stat sau canalizarea banului public, a altor mii de miliarde de lei spre firme minuscule, dar agreate de cei care au avut puterea de a decide încotro trebuie dirijate fondurile comunității. Patronii care au îndrăznit să crîcnească față de un asemenea tratament clientelar s-au trezit pe cap cu controale bine dirijate. Mecanismul a funcționat perfect, pentru că, după alegerile din 2000, toate instituțiile de control din județ sînt conduse de oamenii PSD, care au consimțit să acționeze la comanda șefilor de partid. Între dreptate și teama de a pierde afacerile, a primat frica. Cine nu a fost eliminat a preferat să tacă și să supraviețuiască, cu orice riscuri.
Un tablou sumbru, care seamănă mai degrabă a dictatură și care a devenit nu doar de notorietate națională, ci, cum bine se vede, și internațională. „Fenomenul Bacău” a avut drept artizani cîțiva oameni, dar nu ar fi fost posibil fără un maestru: Viorel Hrebenciuc. Atît Dumitru Sechelariu, cît și Corneliu Iacobov, au recunoscut public, în mai multe rînduri, că îi datorează ascensiunea politică, economică și de influență lui Viorel Hrebenciuc, cel de la care au învățat cum să facă primii pași în capitalism.
Viorel Hrebenciuc a fost prefect al Bacăului, imediat după Revoluție, dar a părăsit postul în 1992, cînd a condus campania electorală a lui Ion Iliescu. A plecat din Bacău, lăsînd în urmă cel puțin două povești controversate: modul în care au fost folosite fondurile publice pentru reconstrucția unor case luate de ape, după ruperea barajului de la Belci, și modul de privatizare a firmei Agricola Internațional.
După succesul repurtat de PDSR la alegerile din 1992, a fost numit secretar general al Guvernului Văcăroiu, funcție din care a fost implicat într-un nou scandal: tipărirea albumului „Eterna și Fascinanta Românie”, scandal ale cărui ițe nu au fost limpezite nici pînă astăzi.
Presa a semnalat în mai multe rînduri potențiale afaceri dubioase în care Hrebenciuc a fost implicat, dar semnătura sa nu a fost niciodată de găsit pe documente incriminatoare. Deși a părăsit județul Bacău de mai bine de 12 ani, Viorel Hrebenciuc a continuat să exercite o puternică influență în PSD-ul local, al cărui președinte este, dar și în mediul de afaceri. Voci din partid ne-au confirmat în mai multe rînduri că nici o decizie importantă în partid nu se ia fără acordul lui Hrebenciuc, chiar dacă, aparent, el s-a mai depărtat de organizația băcăuană. După intrarea, în 2000, a lui Dumitru Sechelariu în PSD (PDSR la acea vreme), cărțile au fost făcute în planul local între Iacobov și Dumitru Sechelariu. Ascensiunea în partid a primarului de Bacău a depășit așteptările: el și-a impus rapid oamenii în funcțiile cheie, atît în instituții de control, care au fost folosite ca instrumente de presiune, cît și în instituțiile de unde banii publici au putut lua calea cea mai avantajoasă, nu neapărat, însă, și cea mai corectă.
Fără puterea lui Hrebenciuc pe post de pavăză, nici Iacobov nu ar fi îndrăznit să acumuleze datorii de 18.000 de miliarde de lei la bugetul de stat, prin cele două rafinării ale sale, nici Sechelariu nu și-ar fi permis să țină sub papuc un întreg mediu de afaceri. Este suficient să ne gîndim că Ilie Picioruș, actualul șef al Secției Penale a Parchetului General a României și membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a fost șef de cabinet al lui Viorel Hrebenciuc. În acest fel putem înțelege siguranța cu care Sechelariu și Iacobov au făcut orice abuz liniștiți că nimic nu li se poate întîmpla. Și acesta este doar unul dintre așii din mîneca lui Hrebenciuc.
Lasă un răspuns