Lumea învățămîntului liceal băcăuan a fost, dintotdeauna, dominată de triada „Ferdinand I” – „Alecsandri” – „Vrănceanu”. În timp, lucrurile au evoluat într-o direcția sau alta. Cele trei licee și-au consolidat poziția dominatoare sau, din contra, cazul fostului liceu „George Bacovia”, au pierdut teren în fața concurenței. Toată lumea este, însă, de acord că o școală mare are nevoie de un director pe măsură. Colegiul Național „Vasile Alecsandri” îl are și, de aceea, urcușul pînă pe prima treaptă a topului celor mai căutate, de către absolvenții de gimnaziu, licee băcăuane a fost aproape o chestie naturală. Acest lucru s-a întîmplat în timpul „domniei” directoarei Margareta Neacșu. Adică unul din profesorii care sfințește locul.
Născută sub zodia numărului nouă
Ziua de 19 septembrie 1947 a fost una de sărbătoare în familia Manoliu din Scurta – Orbeni. Atunci venea pe lume Margareta, boțul de om care, peste ani, avea să ajungă unul dintre cei mai respectați directori de școală din Bacău. Pentru asta a trebuit să treacă o viață de om marcată, oarecum curios, de cifra nouă sau de „derivatele” acesteia: 19 sau 29. Prima bornă de gen a fost chiar ziua de naștere, adică 19 septembrie. Despre anii copilăriei, actuala directoare Margareta Neacșu spune că au fost cît se poate de normali, dar cînd vine vorba de prima zi de școală, acesteia îi apare în fața ochilor imaginea unui ghiozdan mare, de carton maro. „Țin minte că, în clasa întîi, am avut un ghiozdan mare de carton maro, dar chiar și așa era cel mai bun din clasă. Primele patru clase le-am făcut la școala din sat, după care a urmat gimnaziul la Școala din Orbeni. Adică la șapte kilometri distanță, pe care, în fiecare zi, îi parcurgeam pe jos”, își amintește profesoara Margareta Neacșu. Elevă silitoare, aceasta a continuat, spre disperarea părinților, la Școala medie nr. 2 din Bacău, actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”. „Părinții mei au dorit întotdeauna, deși erau oameni simpli, să fac o școală. Pe atunci, liceul se plătea, în timp ce școala profesională era gratuită, ceea ce a făcut ca intrarea mea la liceu să o îngrijoreze pe mama. De altfel, ea a sperat toată vara că mă voi răzgîndi și voi opta pentru o școală profesională, unde examenul de admitere se susținea în toamnă. Am rămas însă, la liceu”, și-a amintit directoarea Neacșu. Eleva Margareta Manoliu și-a păstrat obiceiul de a învăța bine și la liceu, așa că, după primii doi ani de școală, cînd s-a pus problema alegerii filierei reale sau umane, toți profesorii au tras de ea. „Profesoara de istorie și cea de latină au încercat mult timp să mă convingă să optez pentru umană. Din păcate pentru ele, am ales să merg la reală”, spune actuala profesoară de chimie.
Clasa a X-a, debut într-ale copierii
Dragostea pentru științele exacte nu a împiedicat-o, însă, pe eleva Margareta Manoliu să-i dea o mînă de ajutor decisivă colegului Gelu Cociorvă, actualul „tătic” al pescarilor băcăuani, în tentativa acestuia de a nu rămîne corigent la limba franceză. „Gelu nu avea nici o treabă cu franceza, așa că trebuia să facem ceva. De altfel, și diriginta ne rugase să-l ajutăm pe acesta, dar, în ciuda strădaniilor noastre, am realizat că Gelu nu va lua niciodată nota șapte la teza de limba franceză pentru a trece clasa. Eu stăteam în bancă cu el, așa că am rezolvat repede subiectele din teza mea, după care le-am făcut și pe cele ale lui Gelu. El le-a transcris frumos și așa a reușit să se salveze”, povestește directoarea Margareta Neacșu. Tot în anul doi de liceu, aceasta a îndrăznit să copie pentru prima dată, tentativă ce s-a transformat într-un adevărat fiasco. „S-a întîmplat la fizică. În primul trimestru luasem în teză nota opt, ceea ce era foarte puțin pentru mine. Drept urmare, m-am hotărît ca, la teza din trimestrul al II-lea, să copii, pentru că îmi trebuia neapărat o notă mare. Din păcate pentru mine, atunci nu a funcționat ideea cu norocul începătorului și profesoara a văzut imediat cum copiam din cartea pusă pe picioare. Aceasta nu a făcut, însă, altceva decît să-mi ia cartea cu atîta delicatețe, încît am intrat în pămînt de rușine. Pînă la urmă am luat nota nouă, dar de atunci nu mi-a mai trebuit să copiez. Cel puțin în timpul liceului”, și-a amintit actuala șefă de la „Alecsandri”.
Fotografia – tablou
Întîmplările memorabile ale clasei a X-a nu s-au oprit aici pentru eleva Margareta Manoliu. Același laborator de fizică a fost locul în care actuala directoare a Colegiului „Alecsandri” a fost imortalizată într-o fotografie care atunci a apărut în revista „Tribuna Învățămîntului”. Evenimentul, important pe moment, a făcut însă istorie peste cîțiva zeci de ani. Mai exact, în 1996, cînd, la aniversarea a 75 de ani de la înființarea liceului, profesorul Valeriu Bogdăneț i-a dăruit directoarei Neacșu respectiva fotografie sub forma unui tablouaș, care, de atunci, stă la loc de cinste în biroul profesoarei Margareta Neacșu. „Surpriza a fost pe cît de mare, pe atît de frumoasă. Mulți dintre cei care au intrat în biroul meu m-au întrebat cine e tînara din fotografie și ce importanță are pentru mine, dar puțini au fost cei care m-au recunoscut”, spune directoarea Neacșu. Cît privește apariția în „Tribuna Învățămîntului”, întîmplarea nu a fost decît o spargere de gheață, pentru că, peste doi ani, eleva Margareta Manoliu a fost din nou eroina principală a unui articol de presă. De astă dată a fost vorba de un interviu despre examenul de bacalureat apărut în fostul „Steagul Roșu”.
Gogoșile, subiect de ritual în timpul facultății
Ultimii doi ani de liceu și examenul de admitere la Facultatea de Chimie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași au fost aproape formalități pentru Margareta Neacșu. Și pentru că tradiția de elev silitor trebuia continuată și la facultate, aceasta a obținut bursă încă din primul an, ceea ce a fost o adevărată salvare pentru părinții care au scăpat de o cheltuială în plus. „Bursa mi-a permis să mă întrețin singură în timpul facultății. Cea mai mare satisfacție era ca în ziua în care luam cei 30 de lei, cît mai rămînea din bursă după ce achitam căminul și cantina, era să-mi cumpăr o pereche de ciorapi și să merg cu colegele de cameră în Piața Lăpușneanu, unde mîncam o gogoașă și beam un suc”, a mărturist profesoara Neacșu.
În anul trei de facultate, aceasta a încercat, pentru a doua oară în viață, să copieze la un examen. De data asta, a fost o reușită. „Cursul de cristalografie era predat de un profesor foarte bătrîn, care, la vremea lui, fusese o somitate în materie, dar care, acum, era teroarea studenților. De altfel, nimeni nu știa cum îl cheama și toți îl știam de «moșu de cristalografie». Acesta intra în amfiteatru și începea să turie în continuu și, fiind și puțin surd, trebuia să batem din picioare pentru a-l atenționa că ora s-a terminat. Dincolo de acest inconvenient, materia era imposibilă și nu știu dacă cineva ar fi reușit să o învețe astfel încît să ia notă mare la examen. Durerea mare nu era, însă, examenul propriu-zis, ci proba parctică de dinaintea acestuia. Concret, trebuia să recunoaștem niște bolovani dintr-o ladă. Norocul nostru a fost că pietrele se transmiteau din generație în generație și fiecare avea pe ea cîte un număr. Înainte de proba practică am scris frumos pe o fițuică corespondența între numărul de pe fiecare bolovan și denumirea sa corectă și așa am reușit să trec proba”, și-a amintit, amuzată, directoarea Margareta Neacșu. Examenul de cristalografie a fost, însă, o excepție, pentru că, în rest, viitoarea profesoară de chimie învăța serios. Și, pentru a face față tuturor examenelor, aceasta a adoptat o tactică oarecum curioasă: și-a lăsat, în fiecare an, cîte un examen pe toamnă.
Cuvîntul cifrei nouă
La sfîrșitul anului III, studenta Margareta Manoliu a devenit Neacșu, după ce s-a căsătorit, pe 19 aprilie 1968, cu inginerul Constantin Neacșu. Era a doua oară cînd cifra nouă, sau un „derivat” al acesteia, își spunea cuvîntul. Pe 29 iulie 1998, Cel de Sus avea să-l ia la El pe Constantin Neacșu. Era ultima dată cînd cifra nouă și-a făcut simțită, în mod deosebit, în viața directoarei Margareta Neacșu. Pînă atunci însă, pe 19 septembrie 1970 aceasta a trebuit să se înscrie în PCR, pe 29 august 1976 l-a născut pe Lucian, cel de-al doilea copil al familiei, iar pe 9 ianuarie 1995 a fost instalată în funcția de director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri”. Intrarea în PCR a fost însoțită însă, de o întreagă poveste. „Eram la școală la Nicolae Bălcescu (primul loc de muncă al profesoarei Neacșu, n.r.) și, fiind ziua mea, am dat o masă colegilor. În timpul petrecerii a intrat pe ușă primarul de atunci și, nervo0s nevoie mare, a întrebat ce se petrece acolo. Eu am înlemnit, dar salavarea a venit de la Irena (profesoara Irena Vakulic, actuala directoare a Școlii Nicolae Bălcescu, n.r.), care atunci era secretară cu propaganda pe comună. Aceasta i-a explicat, calmă, primarului că, de fapt, sărbătoream intrarea mea în partid. Atunci a trebuit să mă înscriu de-adevăratelea în PCR.”, și-a amintit profesoara Neacșu.
Nicolae Bălcescu – „Vasile Alecsandri”, via „Dumitru Mangeron”
Debutul la catedră a fost făcut, în 1970, la Școala din Nicolae Bălcescu. O „stație” în care profesoara Margareta Neacșu a stat zece ani, timp în care și-a luat definitivatul și gradul II, dar a și amenajat primul laborator de chimie din istoria școlii. „Povestea laboratorului de chimie este, la rîndul ei, destul de interesantă. Aveam de gînd să-l fac, dar, pe de altă parte, am și fost obligată, în condițiile în care un director mi-a spus cît se poate de clar că dacă nu fac un laborator nu am să primesc niciodată calificativul «foarte bine»”, a spus profesoara Neacșu. În 1979, aceasta a devenit, pentru prima dată, director, după ce a fost numită în fruntea profesorilor de la Bălcescu. O funcție pe care a ocupat-o doar un singur an, în 1980 aceasta preferînd să se transfere la fostul liceu industrial nr. 2, actualul Grup Școlar „Dumitru Mangeron”. „Cei de la Nicolae Bălcescu au încercat să mă convingă să rămînj, ca profesor detașat, la școala din comună, dar am refuzat. La «Mangeron» am rămas tot zece ani”, a continuat directoarea Margareta Neacșu. După șase ani însă, aceasta a fost instalată director adjunct, pentru ca, anul viitor, să fie numită director plin al Liceului industrial nr. 2, postură în care a prins-o și Revoluția. „Pe 16 decembrie 1989, profesoara Elena Stan, inspectorul general de atunci, m-a sunat și mi-a spus că vine într-un control în zonă. Atunci mi-a pus și cîteva întrebări despre camera în care, de obicei, țineam armamentul pentru PTAP, renumitul program de pregătire a tineretuluii pentru apărarea patriei. Atunci am înțeles, pentru prima dată, că se întîmplă ceva și, ajunsă acasă, m-am așezat în mijlocul holului și am ascultat, în premieră «Europa Liberă»”, povestește directoarea de la „Alecsandri”. Peste cîteva luni, adică după Revoluție, avea să afle, cu suprindere, că era singura din familie care, pînă atunci, nu ascultaseră postul în cauză. Ziua 21 decembrie, atunci cînd băcăuanii au ieșit în stradă, a șprins-o pe Neacșu în școală. „Atunci cînd muncitorii de la IMU și URA au pornit spre centru, am fost sigură că nimic nu se mai poate întîmpla. Toți profesorii plecaseră și, la un momenmt dat, în școală mai eram eu și paznicul. Atunci am plecat și eu spre casă, dar, la pod la Narcisa, am dat peste o baricadă. A fost singurul moment în care recunosc că mi-a fost frică. A trebuit să ocolesc prin Izvoare pentru a ajunge acasă”, a rememorat directoarea Margareta Neacșu.
Realeasă în funcția de director
În ianuarie 1990, valul revoluționar i-a „măturat” cam pe toți directorii școlilor din Bacău. Nu însă și pe Margareta Neacșu, pe care profesorii și elevii de la „Mangeron” au dorit-o director adjunct, dar propunerea a fost refuzată. „Profesorul Cercel, care fusese ales director, a venit chiar și acasă să mă convingă să accept, dar eram decisă să plec”, spune directoarea Neacșu. De altfel, aceasta a rămas titulară la liceul nr. 2 pînă în vara lui ’90, cînd s-a transferat la „Alecsandri”. Peste alți cinci ani a revenit în funcția de director, de astă dată al unui Colegiu Național. În 1996 avea să trăiască un alt moment inedit. „Eram la oră la o clasă din cămin, cînd directorul adjunct Mircea Diaconescu a venit și, alb ca varul, mi-a spus că în școală ar fi o bombă. În timp ce traversam curtea școlii repetam obsesiv că nu cred așa ceva, dar nu eram cîtuși de puțin convinsă că într-adevăr e așa. Salvarea noastră a venit de la secretară, care a venit și ne-a anunțat că totul e o farsă”, și-a amintit Margareta Neacșu. A fost primul moment șocant pe care l-a trăit ca director al Colegiului „Alecsandri”. Al doilea s-a consumat anul trecut, cînd a aflat că elevul Daniel Chiricheș s-ar fi sinucis aruncîndu-se de pe un bloc. „M-a sunat un ziarist să mă întrebe dacă știu ceva de Daniel. Mă așteptam să-mi spună că a mai cîștigat vreun premiu la informatică, mai ales că fusese remarcat, cu numai cîteva zile în urmă, la un concurs din Germania. Cînd am aflat că s-a sinucis, am încremenit lîngă telefon. Pur și simplu, nu-mi venea să cred. De altfel, nici azi nu sînt convinsă că el s-a sinucis”, a încheiat directoarea Margareta Neacșu. Acum, după 30 de ani de profesorat, aceasta se gîndește serios la pensie. Nu i-a cerut nimeni acest lucru, dar spune că, „trebuie să știi cînd să lași locul celor mai tineri”. Are totuși un mare regret: că nu s-a făcut medic și nici n-a reușit să-și convingă copii să urmeze această carieră. Învățămîntul băcăuan nu a avut însă, nimic de pierdut. Din contră. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns