MARȚI, 25 IUNIE Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfintei Fevronia (sec. IV)

Sfînta Fevronia și-a petrecut viața într-o mănăstire care se afla în cetatea Nisibi. În timpul lui Dioclețian a venit ca dregător al cetății un păgîn, Selin, cunoscut pentru cruzimea sa. Acest fapt a stîrnit mare tulburare în credincioșii creștini, mulți dintre ei fugind în alte părți. În mănăstirea în care viețuia Sfînta Fevronia, călugărițele au plecat și ele, rămînînd doar Sfînta, împreună cu mătușa ei, stareța, și două surori. Venind soldații romani la mănăstire, au spart porțile și le-au dus pe maici în fața dregătorului. Sfînta Fevronia a fost înfățișată înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selim, care, neputînd să o despartă de Hristos, a poruncit ostașilor să chinuie cumplit. Chinurile și moartea sfintei l-au convertit pe Lisimah la credința în Hristos, iar Selim, imediat după fapta sa, și-a ieșit din minți și s-a lovit cu capul de un stîlp de marmoră pînă și-a dat blestematul său suflet. Lisimah a poruncit celor credincioși să ia moaștele Sfintei și să le ducă în mănăstirea ei.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfinților Wilhelm de Vercelli și Maxim de Torino

Sîntul Wilhelm s-a născut la Vercelli, localitate între Milano și Torino, în anul 1085, dintr-o familie nobilă. La cincisprezece ani a îmbrăcat rasa călugărească și a pornit într-un lung pelerinaj prin Europa să viziteze sanctuarele celebre. Ultima țintă a călătoriei sale a fost Țara Sfîntă, dar a fost convins să renunțe de către Sfîntul Ioan de Matera, pe care l-a vizitat, și de o bătaie soră cu moartea pe care a primit-o de la niște bandiți. Acest incident i-a îndreptat pașii spre muntele Montevergine, unde a întemeiat o mănăstire benedictină. De acolo, a plecat în cîmpia Goleto, unde a rămas un an de zile, locuind în scorbura unui arbore gigant. Sfîntul Wilhlem s-a stins din viață în anul 1142, cînd a pornit pe drumul odihnei și al păcii fără de sfîrșit.

Sfîntul Maxim, episcop de Torino, născut la jumătatea secolului al IV-lea în Piemont și mort între anii 408- 423, este considerat fondator al episcopiei de Torino, creată la inițiativa Sfîntului Ambrozie. Din predicile sale ni se descoperă un caracter blînd și binevoitor, care știe să dojenească și să demonstreze cu fermitate și adesea cu o ironie fină. Sfîntul Maxim a recurs la ironie pentru a combate superstițiile, ca aceea de a scoate strigăte puternice cînd avea loc vreo eclipsă de lună, „pentru a-i veni în ajutor să treacă cu bine durerile facerii”. El a comentat: „cu adevărat luna e în durerile facerii cînd o cină prea copioasă vă umple pîntecele și capul vi se leagănă într-o parte și alta de prea multă băutură”. (Constantin GHERASIM)