Persoanele care depun mărturie împotriva infractorilor periculoși și a caror viață este pusă în pericol vor beneficia de protecție, asigurată de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, înființat în cadrul Ministerului de Interne. ONPM primește propunerile de includere în program și desemnează o persoană de legătura cu martorul protejat. Legea privind protecția martorilor, act normativ care a intrat recent în vigoare, reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații cu privire la săvîrșirea de infracțiuni grave. Protejați sînt martorul, membrii familiei sale și persoanele apropiate acestuia. Ca să nu poată fi intimidat de infractori și, mai ales, pentru ca răzbunarea celor condamnați să nu îi poată atinge. Infracțiunile vizate sînt cele contra păcii și omenirii, contra siguranței statului, terorismul, omorul, traficul de droguri și de persoane, spălarea banilor, corupția etc. Includerea în program se face cu acordul scris al martorului.
Propunerea de includere în program trebuie să fie însoțită de acordul scris al persoanei care solicită protecție, iar procurorul sau instanța, după caz, se va pronunța în maxim cinci zile. Martorii protejați dobîndesc această calitate în momentul semnării protocolului de protecție. Acesta cuprinde obligațiile martorului protejat, obligatiile ONPM, persoanele de legătura, situațiile în care protecția încetează. ONPM asigură protecția datelor de identitate a martorului, a declarației acestuia, ascultarea martorului de către organele judiciare sub o altă identitate decît cea reala, schimbarea domiciliului, a identității, reinserția în alt mediu social, dar asigură și venitul, pînă la găsirea unui loc de muncă.
Martorul își pierde protecția dacă depune mărturie mincinoasă, dacă comite o infracțiune sau dacă sînt probe că a aderat la un grup criminal. Infractorii care devin martori beneficiază de reducerea la jumătate a pedepse. Divulgarea cu intenție a identității reale, a domiciliului sau a altor informații care duc la identificarea unui martor și îi pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea se pedepsește cu închisoarea de la un an la cinci ani. Dacă dezvăluirea duce la moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este de la 15 ani la 25 de ani. „Sînt reglementări logice din punctul de vedere al organelor de urmărire penală. Problema este ca martorii să fie de bună credință, iar declarațiile, conforme cu situația reală. Din punct de vedere al avocatului, consider că noile reglementări trebuie să fie folosite în vederea aflării adevărului. Este o lege benefică, mai ales dacă martorii vor spune adevărul, iar rezultatele vor fi cele scontate”, este de părere avocatul Gabriel Crîșmaru. Legea privind protecția martorilor reglementeaza pentru prima dată asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată. (Codrin POP)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.