Mașină a Autogării Bacău, la cheremul primarului din Slănic Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

• cursa Bacău – Slănic Moldova a fost oprită în mod abuziv din circulație la sfîrșitul lunii trecute pe raza satului Cerdac, din cauză că ar fi lăsat să coboare un pasager între stații • motivul real este „bătălia” pentru călători dintre Autogara Bacău și firma de transport locală ServGrup SRL • contactat telefonic, primarul Slănicului, Adrian Șerban, a refuzat să ne spună dacă a fost patron sau nu la ServGrup

Un autobuz care circula pe ruta Bacău-Slănic Moldova a fost oprit abuziv din circulație în jurul datei de 20 iulie, după ce lăsase un pasager în satul Cerdac, aflat la intrarea bine-cunoscutei stațiuni. „Seara, pe la ora șase, ajuns în Cerdac, am oprit o clipă mașina ca să coboare o bătrînă cu bagaje multe, doar nu era s-o duc pînă-n oraș ca apoi să se întoarcă de-acolo. Brusc, însă, m-am trezit cu primarul Adrian Șerban în fața mașinii. Am fost acuzat că fur călători de la autobuzele locale și chiar amenințat. În fața mea a sunat la poliție să mă oprească după ce ajung în stațiune”, ne-a declarat, înconjurat de cîțiva pasageri revoltați, S.M., șoferul autobuzului în cauză. Într-adevăr, poliția i-a confiscat lui S.M. certificatul de înmatriculare a mașinii, perturbînd astfel cursele normale ale autogării băcăuane. „Mi-au ținut actele vreo trei zile aiurea, că nu aveam defecțiuni, oameni fără bilet sau alte probleme care să motiveze oprirea lor. Din cauza asta n-am putut circula o zi întreagă și a fost nevoie de un autobuz de rezervă. E adevărat că nu deținem licență de oprire între stații, dar avem un acord special de la fosta administrație locală”, a mai adăugat omul.

„Ceea ce s-a petrecut la Slănic reprezintă un abuz. Actele au fost returnate abia după ce a sunat acolo șeful de coloană. Pînă la urmă, este vorba de mașini oficiale și de o șosea publică”, s-a exprimat și directorul adjunct de la Autogara Bacău, Teodor Savin. Potrivit afirmațiilor sale, poliția nu putea opri actele autobuzului doar pentru că a lăsat să coboare un pasager. „Aș vrea să fie clar că nu urmărim să furăm clienți de la firma locala de transport, avem destui oameni pe care numai noi îi ducem încolo. Totuși, nu poți coborî un pensionar abia la Slănic, dacă el dorește să rămînă în Cerdac, oamenii aceștia nu au atîția bani să schimbe inutil autobuzul. Înainte nu erau probleme de acest gen cu primăria. Voi merge personal să stau de vorbă cu domnul primar”, ne-a mai spus reprezentantul SC Transport Bistrița.

Dincolo de conflictul creat artificial între cei doi transportatori, interesant este că primarul Adrian Șerban nu pare a fi străin de firma ServGrup din Slănic, responsabilă cu ruta între stațiune și localitatea Tîrgu Ocna. Refuzul său prompt de a ne răspunde dacă a fost sau nu patron la această societate trimite cu gîndul la un eventual monopol pe transportul din zonă. Întrebat despre situația creată, Adrian Șerban s-a mulțumit să declare doar că a fost nevoit să intervină în urma reclamațiilor repetate primite de la ServGrup. Cît despre poliția locală, aceasta neagă orice legătură cu incidentul din iulie. „Nu știu să fi fost oprit vreun act al unui autobuz de la Bacău”, ne-a spus inspectorul principal Cristian Smilschi. (Alin LEANCĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.