Un bacauan a fost martor la comiterea unui furt petrecut chiar sub geamul sau. In momentul in care a observat ca doi tineri furau benzina din rezervorul unei masini, locatarul in cauza a sunat la politie si a reclamat furtul de pe str. Alecu Russo. „Duminica dimineata, Sectia 1 Politie Bacau a fost sesizata prin 112 despre faptul ca a observat de la balconul locuintei doi tineri care sustrageau combustibil de la un autoturism parcat. La fata locului s-a deplasat o patrula pedestra de siguranta publica, care i-a indentificat intr-un autoturism parcat pe Alexandru P., 19 ani si pe Stefan S., 20 ani”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. Politistii au stabilit ca autoturismul marca Dacia ii apartine bunicului lui Alexandru P. In interiorul masinii politistii au gasit 25 litri de benzina in recipiente din plastic, un furtun, stergatoare auto, un radiocasetofon auto si un CD-player auto, bunuri a caror provenienta nu a putut fi justificata. Combustibilul fusese furat dintr-o masina parcata pe aceesi strada, restul bunurilor fiind ridicate de politisti pentru continuarea cercetarilor si identificarea proprietarilor de drept. Alexandru P. si Stefan S. fac obiectul unui dosar penal si sunt cercetati pentru furt calificat.
Lasă un răspuns