• barajul de la Poiana Uzului și cel aflat în vecinătatea Insulei de Agrement sînt principalele obiective strategice din Bacău monitorizate atent de către specialiștii de la Direcția Apelor „Siret”
Direcția Apelor „Siret” a întărit în aceste zile măsurile pentru asigurarea securității barajului de la Poiana Uzului. Emil Vamanu, directorul instituției, ne-a declarat că, pe lîngă îmbunătățirea sistemului de alarmă prin achiziționarea unei noi sirene electronice, de ultimă generație, în valoare de 300 de milioane de lei, a fost suplimentat și numărul agenților de pază. „Am luat în calcul toate situațiile de pericol în care ar putea fi pus acest important obiectiv”, a mai dat asigurări directorul Vamanu. Astfel, potrivit spuselor sale, o eventuală posibilitate de otrăvire a apei este total exclusă, în primul rînd datorită sistemului de protecție și pază, dar și prelevării de probe o dată la patru ore din apa bazinului de acumulare. Un alt pericol luat în calcul de specialiștii de la Direcția Apelor „Siret” este și posibilitatea ca cineva să aibă intenția să arunce în aer întreg barajul. „Aruncarea în aer a unui obiectiv de asemenea dimensiuni, cum este barajul de la Poiana Uzului, ar presupune folosirea unei cantități impresionante de explozibil. Ca să vă dau un exemplu, la spargerea gheții de pe rîuri, după detonarea unui kilogram de trotil obținem o gaură de aproximativ doi metri pătrați. Pentru a face o cît de mică fisură în zidurile barajului ar trebui folosite tone întregi de explozibil ce nu ar putea fi transportate pînă în apropierea barajului decît cu un autovehicol. Ori acest lucru nu ar trece neobservat de agenții de pază. Oricum, în urma verificărilor care au avut loc de curînd, atît Poliția, cît și Protecția Civilă, au fost de acord că măsurile luate pentru asigurarea securității barajului pot face față oricăror condiții de criză”, a mai spus Emil Vamanu. Măsuri similare de securitate au fost luate și asupra barajului aflat în vecinătatea Insulei de Agrement din Bacău. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns