~1 min lectură 0 comentarii

Materiale pirotehnice confiscate de polițiști

Redacția Ziarul de Bacău

-La data de 29.12.2011, agenții de poliție din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, l-au identificat pe Arsene B., de 51 de ani, din Bacau care în timp ce se afla în zona Autogării Bacău oferea spre comercializare articole pirotehnice.
Asupra bărbatului au fost găsite 1920 petarde pe care acesta a declarat că le-a cumpărat în scopul comercializării.
Obiectele pirotehnice au fost ridicate in vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operaţiuni cu obiecte pirotehnice fără drept.

-În data de 29.12.2011, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Onești, l-au depistat pe Dumitru S., de 55 de ani, din localitate, în timp ce comercializa produse pirotehnice.
Asupra celui în cauză au fost găsite 925 de petarde pe care le deținea fără documente legale de proveniență.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu obiecte pirotehnice fără drept.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.