Zilele astea am fost vizitat de un prieten stabilit în Occident. De obicei, nu ne lansăm în polemici politice, pentru a ne proteja nervii. Însă luni seara l-am „scăpat” în fața televizorului și a sorbit cu nesaț spusele președintelui nevorbit de vreo două luni. La final, amicul meu, cu bună-credință, a concluzionat: „Pușlama ca-ntotdeuna, da’ spune și lucruri corecte!…”. În acel moment am înțeles cât de ușor este să-i prostești pe niște oameni trăitori în țări normale, manipulați de o presă on line loială lui Băsescu și supuși presiunii propagandistice exercitate pe toate canalele: servicii speciale, reprezentanțe diplomatice, „agenți de sprijin” infiltrați în comunitățile de români de prin Italia, Spania sau Anglia.
Iese Băsescu, „prospăt parfumat și uscat”, îndrugă câteva adevăruri generale („E bine să fie bine și ar trebui să nu mai furăm din banii publici!”), iar alegătorul de bună credință îl ia de neprihănit!…
Luni seara, cu toată agresivitatea lui înăbușită, președintele suspendat a venit în fața națiunii pozând într-un fel de tătuc aflat deasupra întregii mizerii politice din România. În realitate, am avut de-a face cu un fel de matroană a bordelului politic de pe Dâmbovița care condamna prostituția! Omul care din 2005 (adică de șapte ani) conduce țara ne spune că „nu suntem un stat de drept”.
Este oripilat de faptul că un șefuleț de pe la PDL Vrancea a fost reținut pentru mită și trafic de influență, însă pare să fi uitat că este chiar partidul lui de suflet, condus până mai ieri de pajul disciplinat Boc. Ne vorbește despre „rușinea” de a avea observatori OSCE la alegerile din decembrie deoarece n-am fi înțeles că „votul este expresia fundamentală a democrației”. Păi, în urmă cu vreo patru – cinci luni, domn’ Băsescu se isteriza prin studiourile televiziunilor slugarnice și cerea românilor să nu iasă la vot. Explica, fără tresăriri democratice, cât de nociv poate fi pentru democrație un referendum care nu-i convenea. În atare situație, nu cumva tocmai atitudinea lui nedemocratică a dus la trimiterea delegației OSCE?
Omul care vreme de șapte ani nu a dat multe parale pe Constituție, care a numit ce prim-ministru au vrut mușchii lui, care a fost acuzat (și nu condamnat!) de prăduirea flotei, de achiziții imobiliare dubioase, de legături discutabile cu diverși oameni de afaceri, de promovcarea unor personaje politice contestabile vine acum și zice: „În orice țară democratică, un demnitar care este doar suspectat de anumite ilegalități demisionează!”… Păi asta spunem și noi: în ultimul deceniu, domn’ Băsescu a fost (nu numai) suspectat de relații cu fosta securitate, de promovarea unor interese străine de România, de acoperirea afacerilor din care s-au îmbogățit frate-său, fiică-sa și toată șleahta pedelistă din jurul lui. Suspectat! Nu condamnat. Unde-i demisia „normal democratică”?!
După ce peste șapte milioane de români cu drept de vot i-au spus clar că a venit vremea să-și ia tălpășița din fruntea țării, personajul acesta (devenit un fel de guvernator al României numit de cancelariile occidentale) condamnă corupția și incompetența demnitarilor crescuți chiar în poiata lui! Fecioara neprihănită a politicii autohtone a vorbit! Numai că este de-a dreptul scabros să asculți un violator (de Constituție) vorbind despre păcatul preacurviei (politice)… Oricât de adevărate ar fi lucrurile spuse de el, nu cred că are dreptul moral să vorbească despre ele.
Ștefan RADU
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.