HANDBAL FEMININ – DIVIZIA A: In cea de a treia etapa a returului campionatului ligii secunde la handbal feminin, seria A, Stiinta Bacau va juca in deplasare cu CSM Sibiu, miine de la ora 11. Deznodamintul partidei nu poate aduce modificari majore in clasament. Stiinta isi va pastra locul secund, unul de pe care nu mai poate emite pretentii la promovare. CSM Ploiesti si-a luat din timp masuri de siguranta ca din toamna va juca in liga nationala. Ramine insa un meci intre doua echipe bune ale Diviziei A care, in sezonul viitor, au ca obiectiv intrarea in primul esalon. „Vom avea meci greu la Sibiu. Trebuie sa ne concentram de doua ori mai mult decit in etapa trecuta (n.red., 39-32 acasa cu Activ Ploiesti) pentru a cistiga”, a afirmat Gabriela Manea, antrenor principal la Stiinta. Celelalte meciuri: Activ Ploiesti – CSM Bucuresti, CSM Ploiesti – Viitorul Medias, National Rm. Vilcea – HCF Piatra Neamt.
Clasament: 1. CSM Ploiesti 32p, 2. Stiinta Bacau – 25p, 3. National Rm. Vilcea – 22p, 4. HCF Piatra Neamt – 18p, 5. CSM Sibiu – 13p, 6. Activ Ploiesti – 6p, 7. CSM Bucuresti – 5p, 8. Viitorul Medias – 0p. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns