FCM Bacău este echipa care a mai realizat o premieră în Divizia A. Partida din deplasare, cu FC Oradea, a fost întrerupă de arbitrul Cristian Balaj în minutul 57 pentru că formația oaspete, FCM Bacău, a rămas în doar 6 jucători. Daniel Bogdan, Andrei Cristea și Marius Croitoru au văzut cartonașele roșii, iar Trofin și Ciocoiu s-au accidentat, cei doi fotbaliști nefiind înlocuiți deoarece se efectuaseră cele trei schimbări. A fost însă o strategie a conducerii băcăuane, la acel scor, 3-0 pentru Oradea, pentru că în jumătatea de oră care mai rămăsese de jucat rezultatul ar fi putut să devină dezastruos pentru „galben-albaștri”. Nimeni nu a recunoscut „mutarea”, dar pînă acolo s-a ajuns din cauza unui arbitru care a arbitrat în totalitate în spiritul regulamentului, mai mult, gafînd chiar în defavoarea Bacăului în două momente decisive ale jocului. Dacă Bogdan a fost eliminat corect, Balaj nu a văzut apoi hențul pe care l-a făcut Vrăjitioarea la primul său gol. Apoi, Cristea a primit în cîteva secunde două galbene, fiind însă provocat de Balaj. În fine, marea eroare a centralului s-a consumat atunci cînd l-a eliminat pe Croitoru și a dictat penalty pentru gazde. Duelul său cu Vrăjitoarea fusese unul corect. Doar Balaj a văzut altceva. Băcăuanii au contestat maniera de arbitraj a centralului, în special prin vocea președintelui Gheorghe Chivorchian. „Asta s-a dorit, să nu mai jucăm. Au fost niște eliminări nejustificate.” Președintele băcăuan a vrut la un moment dat să scoată echipa de pe teren, însă s-a răzgîndit, pentru că „m-am gîndit că publicul orădean nu merită așa ceva. Mi-am spus atunci că ar fi nedrept ca el să sufere.” (Cristian BLĂNUȚĂ)
Meci încheiat în minutul 57 la Oradea
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.