HANDBAL FEMININ: Marian Miclescu, antrenorul băcăuan al echipei franceze de liga a II-a AS Bondy, a „aranjat” două meciuri amicale între reprezentativele feminine de senioare ale Franței și României. Alaltăieri, Miclescu a participat la ședința Federației de Handbal a Franței, în care, printre altele, s-au stabilit datele și locurile de disputare ale celor două partide. Primul va avea loc pe 3 octombrie, la Rennes, iar cel de al doilea pe 5 octombrie 2003, la Pauvais, o localitate situată la circa 60 de kilometri de Paris și în care, la data amintită, va fi inaugurată o nouă sală de sport cu o capacitate de 3800 de locuri. (Marius AMBROZIE)
Meciurile cu Franța vor avea loc pe 3 și 5 octombrie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.