• căsătoriți de aproape trei ani, doi tineri profesori au așteptat nouă luni de zile un copil care a venit pe lume mort • tatăl pruncului îl acuză pe medicul ginecolog care a supravegheat sarcina încă din primele luni, că i-a ucis copilul • deși părinții copilului au solicitat intervenția cezariană din timp, cînd inima copilului bătea încă, medicul a lăsat gravida să nască normal
Otilia și Petrică Șolot, profesori de matematică la școala din comuna Nicolae Bălcescu, trăiesc de cîteva zile o cumplită dramă. Fetița pe care o așteptau să vină pe lume, la capătul a numeroase internări, tratamente, consultații, ecografe și sfaturi de la medicul specialist respectate cu sfințenie, urma să se nască și să le schimbe viața. Evenimentul mult așteptat nu a mai avut loc: micuța s-a născut moartă, deși cu cîteva ore înainte de apariția ei pe lume, părinții au primit confirmarea medicului curant că fătul e în regulă. Contradicția dintre spusele medicului din prima jumătate a zilei de 9 octombrie și cele de după naștere, i-a revoltat pe tinerii părinți, care îl acuză acum pe Octavian Beleuță, medicul ginecolog care a urmărit sarcina, de neprofesionalism, și chiar de uciderea copilului lor. „Din primul trimestru de sarcină, soția mea a început controalele la medicul specialist. L-am ales pe doctorul Beleuță și am mers la cabinetul particular, unde a fost consultată de dînsul. Prin luna a VI-a, în urma unui control ne-a spus că placenta este supramaturată și că are nevoie de tratament cu vitamine. Soția mea a urmat tratamentul, iar prin luna a VII-a a fost internată în Maternitate. Ne-am dorit mult acest copil, iar sacrificiile nu au contat. De la jumătatea sarcinii, soția mea a stat numai în pat, ca să nu existe nici un fel de probleme, iar în ultimul timp mergea la medic la două săptămîni”, povestește Petrică Șolot.
La începutul lunii octombrie, greul părea să fi trecut pentru tînăra profesoară. Se apropia sorocul. „Duminică, pe 6 octombrie, soția mi-a spus că simte copilul mai slab în mișcări ca altădată. Luni am venit la Maternitate și a fost internată imediat. Doctorul m-a asigurat că inima copilului bate și că nu sînt probleme. Și eu, și soția mea am solicitat operația cezariană încă din acea zi, dar doctorul Beleuță a spus că este adeptul nașterii normale. Chiar din luna a VII-a, cînd soția a fost internată, l-am întrebat, dacă nu s-ar putea duce pe lume copilul înainte de termen, prin cezariană”, mai spune Petrică Șolot. Ziua care l-a înverșunat pe tînărul profesor să creadă că fetița i-a murit cu zile este, însă, cea de 9 octombrie, cînd, după ce i s-a provocat nașterea, Otilia a rămas fără asistența medicului curant. „De luni pînă miercuri, Otilia a stat internată, așteptînd ca medicul să ia o hotărîre. Abia miercuri dimineață i-au dat o pastilă pentru declanșarea contracțiilor, iar pe la prînz, cînd începuse să se simtă rău, doctorul Beleuță nu mai era în Maternitate. Am început să-l caut la telefon și mi s-a spus că a plecat să mănînce și că, oricum, programul dînsului s-a terminat. A venit în cele din urmă, a văzut-o pe soția mea și mi-a spus că totul este în regulă pentru o naștere normală, după care a plecat din nou. După plecarea lui mi s-a părut ciudat că asistenta o tot cobora pe Otilia la ecograf, iar o urca în salon. În jurul orei 15.00, asistenta l-a chemat din nou pe doctor la Maternitate, iar eu îl sunam pe telefonul mobil ca să-l rog să o ajute pe Otilia. Cînd a revenit, mi-a spus că sînt unele probleme cu copilul, iar după ce a lăsat-o să născă normal, m-a anunțat că fetița este moartă”, își continuă povestea cel care acum ar fi putut un proaspăt tătic fericit.
Petrică Șolot spune că, deși nu vrea să îl dea în judecată pe doctorul Beleuță vrea să facă publică drama lui, pentru ca, astfel, ea să nu se mai repete. „Dacă soția mea era operată de cînd s-a internat, adică de luni, fetița ar fi trăit. Avea 2,9 kilograme, iar după cum însuși doctorul Beleuță a afirmat cu cîteva ore de naștere, inima fătului bătea normal. Ne-am chinuit nouă luni ca să îl lase să moară. Mi-a ucis copilul, iar cînd m-a anunțat că fetița este moartă, a avut cinismul să-mi spună că nu a mai avut timp să intervină. A încercat să-mi spună că bănuiește că fetița a fost ștrangulată de cordonul ombilical. Timp de două zile, cît soția mea a stat internată, a avut tot timpul să-și facă meseria. Nu-l voi da în judecată pentru că nu am bani să umblu prin tribunale, iar fetița nu o va mai învia nimeni acum. Voi depune plîngere la Colegiul Medicilor și voi aștepta să văd rezultatul”, a mai spus Petrică Șolot. El ne-a povestit că medicul Beleuță a primit plicul cu bani pe care i l-a oferit în schimbul îngrijirii atente a soției. „Atunci cînd a coborît și m-a anunțat că fetița este moartă, mi-a întins banii înapoi. I-aș mai fi dat eu bani, numai să îmi aducă înapoi copilul”, spune cu lacrimi în ochi Petrică Șoloț.
În fața tirului de acuzații, susținute cu argumente de tatăl fetiței moarte în pîntecele unei gravide care două zile a stat sub nasul cadrelor medicale, doctorul Beleuță a refuzat să dea vreo explicație, fie ea și excesiv de științifică. De negăsit în Maternitate în cursul dimineții de ieri, medicul Octavian Beleuță ne-a declarat telefonic după prînz: „Nu am nimic de declarat în acest caz. Nu vreau să mă apăr, pentru că nu sînt inculpat și nici arestat. Forurile în drept sînt în măsură să stabilească dacă am vreo vină”, au fost singurele cuvinte pe care le-a rostit doctorul ginecolog Octavian Beleuță.
Cine își va găsi dreptatea după ce plîngerea semnată de Otilia și Petrică Șolot va ajunge la Colegiul Medicilor urmează să se stabilească mai tîrziu, la capătul multor discuții cu ambele părți, așezate față în față cu actele medicale. Medicul Octavian Beleuță nu va mai putea evita atunci întrebările colegilor săi din forul care anchetează culpele medicale. Nu este primul caz de acest fel, petrecut în Bacău în ultimii ani. Într-o practică devenită tradiție, Colegiul Medicilor Bacău a scos de fiecare dată doctorii basma curată sau cazurile au rămas în coadă de pește. Nici un medic nu a greșit, deși acuzațiile nu au lipsit. Niște vieți au fost secerate cu zile și nimeni nu a dat socoteală pentru asta. Probabil așa se va întîmpla și de această dată. Deloc de mirare, atît timp cît președintele Colegiului medicilor, medicul Neculai Filipescu, e mai preocupat de conflictele de culise din spital, decît să stabilească adevărul.
Personalul sanitar din Maternitatea băcăuană ar trebui să înțeleagă că drama soților Șolot este semnalul că a venit vremea ca unii dintre ei să se scuture de apucăturile rele. Asta cu atît mai mult cu cît, din vară, Maternitatea din Bacău a fost ridicată în rang de Ministerul Sănătății la unitate medicală de specialitate care poate asigura toată gama serviciilor de obstetrică și ginecologie, în afara fecundărilor in-vitro. De anul viitor, după dotarea cu aparatură modernă, Maternității din Bacău îi vor reveni și cazurile deosebite din județul Vrancea. O sarcină în plus care obligă la profesionalism și corectidudine. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns