• în timp ce alți colegi de-ai ei se vaită că fondurile primite de la asigurările de sănătate nu le ajung decît să supraviețuiască, medicul de familie de la Coțofănești, Ana Maria Băncescu, plătește cinci asistente medicale, rate la aparatură medicală cumpărată în leasing și oferă și tichete de masă • doctorița a investit bani în aparatură medicală modernă, iar acum scoate bani de pe urma ei • sătenilor care nu sînt asigurați, doctorița le oferă o dată pe an o ecografie și o electrocardiogramă gratuite
La 80 de kilometri de Bacău, într-o comună în care 40% dintre locuitori aparțin etniei rrome, o tînără doctoriță de familie poate da lecții oricărui confrate de breaslă, căruia norocul i-a hărăzit un post la oraș sau într-o comună bogată. Este greu de crezut că la țară, un medic care are contract cu asigurările de sănătate poate face din cabinetul său o mică întreprindere. Cu toate acestea, un astfel de cabinet nu este o invenție. El există în realitate în comuna Coțofănești, iar cea care se dovedește în același timp și medic bun și manager abil este doctorița de familie Ana Maria Băncescu. Medic în comună de șapte ani, doctorița Băncescu a reușit să facă minuni în fostul dispensar comunal. Clădirea ridicată de pe vremea comuniștilor nu s-a schimbat prea mult, dar dotările din interior și personalul medical care îngrijește de sănătatea locuitorilor din comună țin pasul cu vremurile actuale. Aparatură medicală cumpărată în leasing și un colectiv de cinci asistente care cunosc bine oamenii din Coțofănești fac din unicul cabinet medical din comună un loc în care bolnavii se simt tratați ca într-o mică policlinică.
Sătenii de aici se pot considera norocoși, pentru că puțini locuitori ai satelor din județul Bacău nu sînt obligați să bată drumul în oraș pentru investigații medicale. La Coțofănești, ecografiile, electrocardiogramele, chiar și fizioterapia pentru afecțiunile reumatice se pot face chiar în cabinetul medical din comună. „La două luni după ce am intrat în contract cu Casa de Asigurări, adică prin ’99, a început să mă intereseze dotarea cabinetului cu aparatură medicală. Era singurul mod prin care puteam să ofer servicii de calitate asiguraților de pe lista mea, dar și singurul mod prin care puteam să produc bani în plus în afara celor proveniți din finanțarea de la asigurări. Aparatura produce bani, pentru că în afara asiguraților din comună vin la ecograf, electrocardiograf și fizioterapie și oameni din Adjud, Sascut și Urechești, care plătesc aceste servicii medicale. Acești bani îi voi folosi în curînd la modernizarea dispensarului, în care voi amenaja cabinete separate pentru copii și pentru adulți. Altfel nu m-aș putea descurca, întrucît banii primiți de la Casă îmi ajung doar pentru salariile asistentelor, a ratei la aparatura medicală și a utilităților”, își începe doctorița Ana Maria Băncescu povestea despre cabinetul de țară, căruia i s-a dus vestea și în afara județului.
Muncă pe rupte, drepturi pe măsură
Că dispensarul de la Coțofănești este unul cu totul ieșit din comun o dovedește și faptul că doctorița are angajate cu normă întreagă nu mai puțin de cinci asistente medicale, în timp ce alți confrați de-ai ei de la oraș abia plătesc două cadre medii. Numărul record de cadre medii, din care fiecare are de acoperit un sector bine stabilit al comunei, este urmat imediat de un alt lucru incredibil: cele cinci asistente primesc de la doctoriță și bonuri de masă, drepturi pe care nu le au în prezent nici cadrele medicale din spitale mari. „Volumul de muncă al celor cinci asistente este foarte mare, dar activitatea lor a fost împărțită în sectoare bine stabilite. Una dintre ele se ocupă de copii, alta de adulți, una stă la cabinet, iar alta are în sarcină problemele de obstetrică-ginecologie. Pentru că le cer mult, am considerat că le pot recompensa eforturile cu tichete de masă. Colaborăm foarte bine și cu asistenta de igienă din comună, care deși este plătită de Direcția de Sănătate Publică, o atragem în proiectele noastre de muncă pe teren. Altfel nu am reuși să facem față problemelor, pentru că în comună sînt foarte multe familii cu greutăți materiale. 40% dintre locuitori sînt rromi cu mulți copii și fără venituri. Dacă nu am fi organizate și nu ne-am împărți volumul de muncă, nu am face față situației.
Cum se lucrează
Fiecare dintre asistente îmi face un raport de activitate în fiecare săptămînă și în felul acesta putem ține nu doar statisca cazurilor, ci și evidența problemelor pe care nu le-am rezolvat și care trebuie musai soluționate”, mai spune medicul de familie din Coțofănești. Tînăra doctoriță nu s-a mulțumit doar să constate că în comună sînt mulți oameni nevoiași. Ea a găsit și modalitatea prin care aceștia să-și poată vedea de sănătate, chiar dacă mulți dintre ei nu sînt considerați asigurați de sănătate. „Pe lista mea de pacienți sînt înscriși 2.700 de asigurați, dar în comună sînt peste 3.000 de locuitori. Mulți dintre aceștia nu sînt asigurați, motiv pentru care nu beneficiază decît de gratuitate la un pachet minim de servicii medicale. Pentru că și neasigurații au mari probleme de sănătate, o dată pe an ei au dreptul gratuit la o ecografie și o electrocardiogramă în cabinetul meu. Tot gratuit se efectuează și tratamentele injectabile. Același lucru se întîmplă cu gravidele, care nu sînt nevoite să mai plece la oraș, ca să-și facă ecografie. Nu e o laudă, dar în comună nu există gravidă care să nu fi trecut pe la cabinet să fie luată în evidență și investigată. Și sînt destule femei în această situație, pentru că natalitatea în Coțofănești este foarte mare”, explică doctorița.
Din cabinetul medicului de familie de la Coțofănești nu lipsesc trusele de urgență pentru fiecare asistentă în parte, trusa de microchirugie și un oscilometru, care, deși se folosește foarte rar, este de strictă necesitate în cazul bolnavilor cu deficiențe arteriale la picioare. Abilitatea cu care doctorița Băncescu se mișcă prin hățișurile actualului sistem medical, fără a trăi doar din fondurile de la asigurările de sănătate a fost desăvîrșită cu studii de specialitate. Pe lîngă cursurile profesionale care țin strict de medicină, Ana Maria Băncescu a obținut anul trecut masterul în administrarea afacerilor. „Și asistentele mele au făcut cursuri de limbă engleză și calculatoare, iar recent le-am sugerat că nu ar fi rău dacă ar face și cursuri economice. Eu mi-am luat masterul în administrarea afacerilor, iar noua specializare mă ajută să judec altfel lucrurile. Un prim pas este faptul că mă implic în proiecte pentru rromi. Acestei etnii i-au fost repartizate multe fonduri în ultima vreme și este bine ca proiectele destinate lor să și fie puse în practică, nu doar să rămînă pe hîrtie”.
Un dispensar nou
Generos ca spațiu, fostul dispensar comunal în care muncește doctorița de familie și cele cinci asistente ale sale va fi în scurt timp modernizat și transformat. „Am plătit deja 18 milioane de lei pentru proiecte, aprobări și avize, ca să ne putem apuca de reamenajarea interiorului. Fosta cameră a medicului, în care la început mai rămîneam peste noapte, o vom transforma în cabinet de consultații pentru copii. În acest fel, adulții și copii vor avea cabinete separate, la fel și săli de tratamente. Vom reamenaja și sălile de așteptare”, spune despre planurile sale doctorița Băncescu.
Cabinetul din Coțofănești nu este singura mîndrie a medicului Ana Maria Băncescu. Din luna noiembrie a anului trecut, doctorița de familie a preluat și cabinetul de medicină de întreprindere de la Carom. Acolo, Ana Maria Băncescu are șase asistente angajate și un medic. Și acolo, doctoriței de la Coțofănești i s-a dus vestea. Pe lîngă salariații de la Carom, vin la consultație și tratament locuitori din Onești. Cu cele două cabinete pe care le administrează, Ana Maria Băncescu demonstrează că înainte de a te văita este bine să încerci imposibilul. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns