De circa o săptămînă, Spitalul Județean de Urgență Bacău a rămas fără medicamente simptomatice, antiinflamatoare, antialgice (care calmează durerea), unguente și soluții perfuzabile. Din această cauză, mulți dintre pacienții ajunși la SJU, chiar dacă au cotizat la fondul de sănătate, au fost nevoiți să scoată bani din buzunar și pentru procurarea de medicamente. Directorul medical al SJU, Valerica Stan, spune că pacienții au fost trimiși să-și cumpere doar medicamentele ieftine. „De o săptămînă nu mai avem simptomatice, antiinflamatoare, antialgice, unguente și soluții perfuzabile, dar nu s-a întîmplat nimic. Avem antibiotice, iar pacienții nu au fost nevoiți să-și cumpere decît medicamente mai ieftine, la cele scumpe nu s-a pus problema. în urmă cu o lună trebuia făcută o licitație mare pentru medicamente, dar nu a mai avut loc. Șefii de secții au întîrziat trimiterea necesarului și am decis să facem o licitație de urgență pentru achiziția de medicamente pe două luni. Aseară (luni, n.r.) s-a încheiat licitația și acum se fac comenzile. în 24 de ore trebuie să ne ajungă comanda”, arată directorul medical al SJU. Managerul SJU, Dan Stoica, spune însă că procedura legală de organizare a licitației electronice de achiziții este de vină. Mai concret, dacă s-ar fi respectat termenii de organizare a licitației „mari” s-ar fi întîrziat aprovizionarea și s-ar fi intrat în criză. De aceea s-a recurs la o licitație mai mică, de urgență. Cît despre lipsa unor medicamente din spital, managerul Dan Stoica nu vede un lucru ieșit din comun. „Se întîmplă des în România ca pacienții să vină cu medicamente în spital, spune acesta. E posibil ca unele din ele să lipsească. în nomenclatorul de medicamente sînt 1.500 – 2.000 de poziții. întotdeauna poți spune că nu ai medicamentul ăla sau ăla. Se poate întîmpla ca, la un moment dat, pacientul să fie trimis să-și cumpere. Nu e doar la noi situația asta. Se întîmplă în toata țara. Nu e normal, într-adevăr”, arată Dan Stoica. Managerul SJU ne-a mai informat că la licitația de luni au participat 24 de firme din cele 44 la care au fost trimise invitații. Toate acestea au primit comenzi de furnizare a medicamentelor pentru acoperirea necesarului SJU pe următoarele două luni. Fondul lunar de medicamente este de circa opt miliarde lei vechi. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.