• din cauza noilor criterii de acreditare, foarte dure, doar cîteva farmacii din oraș vor mai putea să elibereze medicamente gratuite sau compensate • deși fondurile pentru medicamente vor fi aceleași sau chiar mai mari, bolnavii vor trebuie să bată kilometri întregi pentru a-și procura medicamentele • măsura urmează să fie pusă în practică în luna iulie
Noile criterii de acreditare a farmaciilor care vor putea elibera rețete gratuite și compensate nu vor fi aplicate în județul Bacău decît la sfîrșitul lunii iunie. Conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate a anunțat zilele acestea că numărul unităților farmaceutice care vor primi acreditare pentru a elibera medicamente gratuite și compensate va scădea drastic, întrucît condițiile vor fi mult mai aspre. În Bacău, însă, farmaciile care onorează acum astfel de rețete vor putea beneficia de finanțare de la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău pînă la sfîrșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, fără să mai aibă nevoie să fie reacreditate. „Contractele cu farmaciile din județul Bacău au fost încheiate la sfîrșitul lunii martie și sînt valabile pînă în luna august. Pentru că am primit o suplimentare de 40 de miliarde de lei la medicamente gratuite și compensate, contractele vor fi încheiate din nou spre sfîrșitul lunii iunie. La redistribuirea acestor fonduri, acreditarea va ține seama de noile criterii”, ne-a declarat Dan Stoica, directorul de contractări al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău.
Conform criteriilor vechi, în județul nostru au fost acreditate 65 de farmacii care pot elibera medicamente gratuite și compensate. Față de anul trecut, în 2003 sînt, în județul Bacău, cu 17 farmacii mai puțin care pot onora rețete gratuite și compensate. „Principalul motiv pentru această reducere îl constitue criteriile de acreditare, mai aspre decît în anul precedent. La contractările cu farmaciile s-a avut în vedere impozitul pe profit și codurile KN. Practic, farmaciile care nu au făcut investiții și au plătit impozite mai mari la stat au avut de cîștigat. Aceste criterii s-au anulat, iar la noile contractări se vor lua în calcul criteriile despre care se vorbește acum în presă, dar care la noi nu au ajuns”, a mai spus directorul Dan Stoica.
Potrivit declarațiilor șefilor CNAS, la acreditare vor avea întîietate acele unități care, în plină criză a medicamentelor, au eliberat bolnavilor medicamente, chiar dacă nu au primit bani pentru acest lucru. Un alt criteriu este ca farmaciile să nu vîndă cosmetice sau produse adiacente, iar cei care au de luat medicamente să fie obligați să stea la cozi interminabile. Vor fi preferate la acreditare acele firme care practică adaos comercial cît mai mic. În același timp, farmaciile vor obține acreditare și în funcție de programul pe care îl au, urmînd să fie preferate cele care vor avea program non stop sau care lucrează și în perioada sărbătorilor.
Înăsprirea condițiilor de acreditare va avea repercusiuni și asupra pacienților. Pentru că numărul farmaciilor care dau compensate și gratuite va fi mult mai mic, pacienții vor trebui să alerge prin oraș pentru a-și lua pilulele necesare, chiar dacă fondurile alocate pentru decontări vor fi aceleași sau chiar mai mari. Faptul că farmaciile mici nu au mai primit acreditare îl resimt din plin pacienții din Slănic Moldova, Tîrgu Ocna și Dărmănești, care se văd nevoiți să bată zeci de kilometri pentru a ajunge la o farmacie de la care să-și procure medicamentele gratuite sau compensate prescrise de doctori. (Costinela BREAHNĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.