~2 min lectură 2 comentarii

Medici prinși cu mâța-n sac! De la rețete scrise în concediu până la doctori aflați, pe hârtie, în două locuri simultan

Ella Craciun

Controalele efectuate anul trecut de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate au scos la iveală cazuri de medici care erau, pe hârtie, în două locuri deodată. Deși erau trecuți de gardă, aceștia erau în același timp și la cabinetele lor.

„În cadrul controalelor efectuate la furnizorii de asistență medicală primară, s-au înregistrat situaţii de suprapunere a programului de gardă la Centrul de permanenţă cu programul de activitate de medicină de familie inclusiv timpul necesar deplasării de la o locaţie la alta”, explică CJAS Bacău, într-un răspuns oficial. 

Compensări pe nedrept

Tot medicii de familie au prescris medicamente unor persoane care nu aveau drept de compensare integrală, bifând că ar fi veterani sau persoane cu handicap, deși nu erau, sau pensionarilor care aveau venituri peste plafonul de 990 de lei/lună. „S-au înregistrat diferențe între serviciile raportate și cele consemnate, cum ar fi serviciile care nu îndeplinesc condiția de plată a serviciilor efectuate la domiciliu”, explică Dan Stoica, director relații contractuale la CJAS Bacău. 

Medicii au prescris rețete și din… concediu

Și în ambulatoriile de specialitate s-au constatat ciudățenii. Una ar fi că spitalele „au raportat servicii medicale în perioada în care medicul figura în concediu medical. Mai mult, s-au raportat servicii în perioada în care asigurații figurau ca fiind internați în regim de spitalizare continuă”, spune Dan Stoica, director relații contractuale CJAS Bacău. 

Și în ambulatoriile de specialitate paraclinice, pacienții au reclamat faptul că medicii nu se prezintă la timp, în acord cu programul afișat. „Medicul angajat nu a respectat programul de lucru declarat”, se arată în raport. 

Servicii fictive în spitale

În spitale, inspectorii CJAS au descoperit „diferențe între serviciile raportate și cele consemnate în evidența specifică” și mai mult decât atât, pacienții au primit pe ochi frumoși rețete, adică „au primit cu compensare 100% pacienții care nu se încadrau în această categorie și nu s-au eliberat rețete în cazurile în care se recomandă la externare tratament în ambulatoriu.”

În total, reprezentanții Casei au făcut 394 de controale la furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive și materiale sanitare, dintre care doar 49 inopinate, venite după sesizări ale oamenilor. Cuantumul amenzilor se apropie de 590 de mii de lei. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    geta
    12 martie 2020, 17:34
    0

    ZISE Stoica…corectul MAMEI CORECT…CINE VORBESTE….

  2. G
    Geta 2
    13 martie 2020, 07:11
    0

    Bine zis Geta, de „PRIETENII” de la New Central Med nu zice nimic.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.