• în primul an de studenție, toți mediciniștii trebuie să devină proprietarii unui schelet adevărat • cine n-a avut noroc să-l „moștenească” sau să-l cumpere de la colegii mai mari a apelat la ajutorul groparilor
Pînă cînd au ajuns medicii cunoscuți de astăzi, doctorii băcăuani au fost, ca toți tinerii studioși, niște studenți obișnuiți. Nu foarte obișnuiți, pentru că facultatea pe care au urmat-o i-a pus încă din primul an în situații limită, la care nu toți tinerii de vîrsta lor ar fi putut rezista. Proba de foc a practicii pe cadavre a fost dublată de procurarea unui schelet natural, nici vorbă de mulaj, pe care nu aveau decît să-l depoziteze în propria cameră de cămin. Indiferent de promoția din care au făcut parte, medicii au avut aceeași „soartă” în timpul facultății. Diferite au fost numai modalitățile prin care și-au procurat materialul didactic cerut de profesori. Unul dintre „norocoșii” cu care am stat de vorbă a fost studentul Adrian Pletea, acum chirurg în Spitalul Județean. „Am moștenit scheletul de la un văr de-al meu, care era student în anul IV, tot la Medicină. Cînd am terminat cu studiul oaselor, am «predat» scheletul unui alt văr mai mic, care intrase și el în facultate. În schimb, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Viorel Pop din Galați, a cumpărat scheletul de la un gropar, pe o sticlă de vin. După ce a încheiat tranzacția, a venit la cămin și s-a apucat să spele oasele în cada de la baie”, își amintește chirurgul Pletea.
Doctorița Adriana Chelariu, medic balneo-fizio-terapeut, și-a procurat oasele umane pe care trebuia să le studieze, într-un mod firesc. „În perioada în care am fost studentă în anul I, de facultate, ni se vindeau săculeți cu oase. Nu mai știu cît am dat pe el, dar nu era foarte scump. Cea mai hazoasă parte din toată povestea asta a fost că umblam cu săculețul după mine peste tot, în sala de lectură și pe drumul spre casă, în vacanța dinaintea sesiunii. Noroc că părinții mei erau cadre didactice și nu s-au speriat cînd am ajuns cu săculețul acasă, pentru că înțelegeau rostul lor”, ni s-a destăinuit și doctorița Chelariu. Admisă la Medicină cu puțină vreme înainte de decembrie ’89, medicul infecționist Adina Botezatu a dat bani grei ca să-și procure un schelet adevărat. „La prețurile de acum, cei 100 de lei pe care i-am plătit eu pentru oase sînt o nimica toată, dar atunci, bursa de student era de 300 de lei. Un coleg de facultate de-al meu nu a mai avut de unde să cumpere un schelet și a apelat tot la un gropar. Cînd a ajuns cu oasele acasă, i-a spus mamei lui că trebuie spălate cu apă caldă și femeia s-a conformat, punîndu-le la fiert. La scurt timp din oasele aduse din cimitir rămăsese numai un fel de gelatină”, povestește doctorița Botezatu. Recent, în curtea Spitalului Județean s-a descoperit un schelet uman suficient de vechi pentru a putea deveni material didactic pentru un student. Cine va fi pretendentul care va vrea să intre în posesia lui nu se știe încă. Cu siguranță însă, el va intra în cirucuitul „traficului” pe care mediciniștii sînt obligați să-l facă cu schelete umane. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns