La secția de chirurgie a Spitalului Județean Bacău a fost internat un pacient care suferea de o tumoră abdominală gigantă, ce cuprindea jumătatea dreaptă a cavității abdominale. În urma investigațiilor medicale s-a ajuns la concluzia că pacientul s-a născut cu o malformație renală, care în timp a evoluat și a compromis complet funcția rinichiului drept. În acest caz, intervenția chirurgicală a fost absolut necesară. Pe lîngă problemele iscate de tumoră, pacientul avea și pietre la colecist. „Este a treia oară în acest an cînd extirpăm astfel de tumori. Acestea nu sînt prea des întîlnite, dar acest an pare o excepție. Altădată apărea un caz odată la cinci ani. Operația de azi a durat o oră și jumătate și nu a pus viața pacietului în pericol. Tumora cîntărea aproape opt kilograme și avea forma și mărimea unei mingi de handbal”, a declarat doctorul Vasile Palade.
În acest moment, starea bolnavului este stabilă. El se află în afara oricărui pericol, iar peste o săptămînă va putea să părăsească spitalul. (Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns