Medici de mai multe specializari din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau au participat in cursul zilei de ieri, la un simpozion avind ca tema „Actualitatea in tratamentul infectiilor fungice si bacteriene”, organizat de Colegiul Medicilor Bacau cu sprijinul Pfizer Romania. Ineditul evenimentului a constat atit in tema dezbatuta, fiind aduse in prim plan metode de interventie si tratament de ultima ora utilizate in acest sens in strainatate, cit si in prezenta la acesta a unor personalitati din lumea medicala romaneasca. „Fata de alte simpozioane stiintifice la care medicii participa de obicei, acum ne-am bucurat de prezenta unor specialisti din centre universitare din Bucuresti -dr. Anca Iovanescu, sef sectie ATI, Institutul Matei Bals si Iasi – conferentiar dr. Ioana Grigoras, sectia ATI, Spitalul «Sf. Spiridon», care au venit cu informatii extrem de utile si necesare in domeniu”, a spus dr. Valerica Ciobanu, directorul medical al SJU Bacau. Simpozionul s-a adresat in special medicilor specialisti ATI, chirurgie, infectioase, obsterica-ginecologie, dar s-a bucurat de interes crescut si prezenta numeroasa si din partea altor cadre medicale bacauane. (M. Rotaru)
Medicii bacauani, in dezbatere despre infectii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.