La aproape cinci luni de la debut, programul de evaluare a stării de sănătate a populației continuă să dea bătăi de cap mai ales medicilor de familie din mediul rural. La ultima verificare făcută în teren, Unitatea de implementare a programului a constatat că foarte multe rubrici obligatorii din chestionare nu erau completate sau, și mai grav, erau scrise „din amintiri” de către medici. „Am avut două cazuri de acest gen. Medicii au fost avertizați și s-au dat termene de remediere. Am dispus ca pacienții să fie rechemați pentru completarea corectă a chestionarelor. în caz că se repetă, medicii riscă sancțiuni. Casa de Asigurări de Sănătate poate penaliza cu 10 la sută din contract o astfel de neregulă. Pînă acum nu au fost aplicate sancțiuni pentru că am mers mai mult pe activitate de coordonare. însă, dacă nu vor înțelege să țină cont de aceste reguli, furnizorii de servicii vor fi sancționați”, avertizează dr. Cecilia Lucaci, șefa Unității de implementare a programului. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.