Cei peste trei sute de medici de familie din județul nostru sînt obligați, de la 1 ianuarie 2004, să-și deruleze operațiunile financiare numai prin băncile comerciale. Obligativitatea este stabilită de o hotărîre a Ministerului de Finanțe (MF) și prevede ca alături de medicii de familie să se supună acestei norme toate cadrele medicale care nu au organizate cabinetele private drept SRL-uri. În acest moment, medicii de familie aflați în contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate își derulează operațiunile financiare prin Trezorerie. „Faptul că banii ne vor fi depuși într-o bancă comercială, iar ordinele de plată le vom face tot prin intermediul lor, nu ne va aduce vreun avantaj imediat. Vom plăti chiar comisioane pentru fiecare operațiune pe care o facem, lucru care nu se întîmpla atunci cînd banii erau depuși în Trezorerie. Să sperăm că această schimbare ne va ajuta atunci cînd vom dori să facem împrumuturi pentru achiziționarea de aparatură. Pînă acum, eram tratați asemenea unor persoane fizice și trebuia să facem dovada posibilității plății ratelor pentru un împrumut. Dacă derulăm operațiunile financiare prin bancă, poate vom fi asimilați ca IMM-uri”, este de părere Milena Ionescu, medic de familie. (Cezara DUȚĂ)
Medicii de familie, obligați să lucreze cu băncile
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.