Zeci de bolnavi, lăsați de izbeliște
• zeci de bolnavi din Bacău, care necesită tratament injectabil la domiciliu, nu au unde să-l facă la sfîrșit de săptămînă n ei aglomerează Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean n instituțiile sanitare județene consideră că este obligația medicilor de familie să asigure administrarea tratamentului, dar nimeni nu ia nici o măsură n pentru schimbarea situației, speranțele se pun în noua legislație sanitară, din 2006
La fiecare sfîrșit de săptămînă, și în celelalte zile de sărbătoare din timpul anului, zeci de băcăuani aflați în tratament injectabil aleargă prin oraș cu fiolele și seringile în buzunar, în căutarea unui cadru medical care să le administreze medicamentul. Cei care nu reușesc să găsească o rudă sau o cunoștință, asistentă medicală, sînt nevoiți ca, în ultimă instanță, să se adreseze Unității de Primire Urgențe (UPU) din Spitalul Județean (SJU) Bacău. Așa se face că, în zilele amintite, cadrele medico-sanitare de la această unitate sînt luate cu asalt de o mulțime de pacienți, dintre care, o parte, sînt veniți numai pentru administrarea medicamentului.
Situația există de peste doi ani, de cînd centrele de permanență din municipiul Bacău au fost desființate. Ulterior, a fost reînființat unul, dar numai pentru copii, la Spitalul Județean de Pediatrie. Pentru adulți, însă, nu există nici un centru de permanență. „De atunci, pe timp de noapte, sîmbăta, duminica și în celelalte zile de sărbătoare legală, nu au unde să se adreseze pentru tratamente injectabile. Așa că, vin la noi. Dar, noi avem indicații foarte clare, legale, să nu facem acest lucru, menirea noastră fiind de a acorda asistență medicală cazurilor de urgență”, ne-a spus medicul Elena Lămășanu, șefa UPU. Și, totuși, după cum susține conducerea unității, nici unul dintre cei care solicită administrarea unei injecții nu s-a întors acasă fără să fie rezolvat. „Marea majoritate sînt oameni bătrîni și ni se face milă de ei. Dar noi nu ne plîngem că muncim, astfel, în plus. Necazul este că unii dintre ei nu înțeleg că prioritate au cazurile urgente. Fac scandal că îl luăm înainte pe cel care este adus de Ambulanță și provoacă o atmosferă stresantă”, a mai declarat Lămășanu. Dar cei mai mulți vin spășiți, conștienți că solicită un lucru pe care cadrele medico-sanitare nu ar trebui să-l facă. Ei sînt nevoiți să apeleze la bunăvoința acestora și sînt puși astfel într-o postură umilitoare. Iar medicii și asistentele de la UPU trebuie să facă față, în fiecare zi, la cel puțin 70 – 80 de cazuri de urgență, la care se adaugă și cererile de tratamente injectabile.
Medicii de familie, singurii vinovați
Puse în fața acestei probleme, conducerile instituțiilor sanitare județene arată cu degetul spre medicii de familie. „Medicul care indică tratamentul injectabil trebuie să asigure și administrarea lui. Actele normative în vigoare spun clar că în rețeaua sanitară primară prescrierea tratamentului și efectuarea lui se fac prin cabinetele medicilor de familie. Dar, din păcate, deocamdată, continuitatea îngrijirilor medicale nu este bine pusă la punct, nici în legislația în vigoare”, declară doctorul Maria Tioc, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS).
în ce o privește, medicul Cecilia Rugină, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică, este și mai tranșantă. „Dacă medicul de familie consideră că unul dintre pacienții lui are nevoie de tratament injectabil, atunci să-și asume și responsabilitatea efectuării lui. Dacă nu are această posibilitate, atunci să-l interneze în spital”, afirmă Cecilia Rugină.
La anul va fi mai bine
Toată lumea consideră că intră în obligația medicului de familie ca, prin asistentul sau asistenții angajați, să asigure efectuarea tratamentului injectabil, dar nimeni nu ia nici o măsură pentru a-l determina să procedeze ca atare. Toți factorii sanitari își îndreaptă speranța spre noua legislație, care va intra în vigoare în 2006. „Contractul-cadru din 2006 ia în discuție o soluție nouă. Este vorba despre înființarea de unități medicale care să asigure administrarea tratamentului în perioadele în care medicii de familie sînt liberi”, susține Maria Tioc. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.