Situatia medicilor salariati in spitalele publice, dar care au si cabinete private, a fost clarificata pe linia relatiei contractuale cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS). Astfel, Ordonanta de Guvern publicata in Monitorul Oficial din 16.05.2008 prevede ca medicul salariat al spitalului poate incheia contract cu Casa si in calitate de reprezentant legal al unui cabinet medical individual. „OUG a intrat in vigoare cu 16 mai, asadar contractele cu CJAS vor fi incheiate doar incepind cu aceasta data”, a declarat dr. Mihai Ichim, purtator de cuvint CJAS Bacau. Potrivit noului contract cadru din domeniul sanatatii, din aprilie, medicii specialisti cu activitate in ambulatoriu, dar care au si cabinete private, ar fi trebuit sa opteze pentru una din cele doua unitati, neputind sa incheie decit un contract cu Casa. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns