La cîțiva metri de cabinetul medical din Vultureni, luni dimineața, în jurul orei 9.30, o bătrînă în vîrstă de 81 de ani și-a pierdut cunoștința și a căzut pe marginea șoselei sub privirile speriate ale trecătorilor. Lumea care s-a aflat prin preajmă i-a sărit repede în ajutor bolnavei. Unii au dat fuga la cabinetul medical după doctor, alții au spălat-o pe femeie cu apă pe față. Toți așteptau, însă, nerăbdători venirea medicului. Dar acesta nu a fost de găsit, deși avea program de consultații la cabinet. „Este plecat la Bacău, la Direcția de Sănătate și la Casă, cu raportările. Cînd să le ducă, pentru că după-amiaza nu găsești pe nimeni acolo!?”, sare în apărarea medicului asistenta Clemansa Saulea. în absența doctorului, bolnava a primit îngrijirile necesare de la asistentă.
Localnicii sînt mulțumiți, însă, de doctor
Lipsa medicului de la program nu-i deranjează pe localnici. Chiar dacă au parcurs distanțe mari pe jos pentru a-și rezolva problema de sănătate pe care o au și fac cale întoarsă la fel cum au venit. Toți cei abordați s-au arătat mulțumiți de activitatea personalului medico-sanitar de la dispensar. Alături de ei, și primarul comunei, Daniel Țăranu, are numai cuvinte de laudă la adresa medicului. După ce au stat ani în șir fără doctor, acum cînd au unul care locuiește în comună, consideră că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Și așa și este. Față de perioada în care trebuiau să meargă zeci de kilometri pînă la Podu Turcului, unde erau medici, de cîțiva ani, de cînd doctorul Valeriu Bologan s-a stabilit în Vultureni, nu mai sînt nevoiți să plece în alte localități pentru a-și căuta de sănătate. Dar, după cum s-a văzut, nu întotdeauna găsesc medicul la program.
Casa de Sănătate nu acceptă nici o scuză
Și medicul din Vultureni nu este singurul care pleacă la Bacău în timpul programului pentru a prezenta la instituțiile sanitare județene situațiile cerute de acestea. Unii, folosind acest pretext, și mai grav, își rezolvă anumite probleme personale în intervalul în care ar trebui să fie la cabinet. Conform programului lunar depus la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), doctorul Bologan ar trebui să fie dimineața la cabinet în fiecare zi de lucru. Care este punctul de vedere al conducerii CJAS vizavi de situația semnalată? „La ora la care ați fost în comună, medicul trebuia să fie la program. E drept că la fiecare început de lună, în termen de cinci zile, medicii de familie trebuie să depună la noi toate raportările. Dar întotdeauna li s-a atras atenția ca să vină la Casă în timpul lor liber. Pentru aceasta își pot organiza programul o zi dimineața, una după amiaza. Prin urmare, cei care pleacă de la cabinet în timpul programului de lucru nu au nici o scuză. Ne-am săturat să se tot ascundă după deget, invocînd că trebuie să meargă la Casă ori la DSP!”, a declarat doctorița Maria Tioc, directorul CJAS Bacău. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.