Tăcere, lacrimi și doliu sînt cuvintele ce oglindesc, în umbra catapestemelor bisericești, zilele rămase pînă la Învierea Domnului. În Vinerea Mare, toată făptura creată, văzută și nevăzută, se cutremură, deoarece Cuvîntul Divin întrupat în istorie „s-a săvîrșit” pe cruce, după o agonie ce cîteva ceasuri. Oștirile îngerești se cutremură în Ceruri, iar oamenii plîng alături de sfintele femei mironosițe prezente la piciorul Crucii, alături de Maica Domnului, cîntînd în sfintele lăcașuri slujba „Prohodul Domnului”. Nimic altceva decît slujba de înmormîntare a Mîntuitorului Hristos.
După o procesiune solemnă, ce întristează sufletele celor ce cred în Dumnezeu, preoții scot din altar sfîntul Epitaf ce acoperă sfînta masă, simbol al mormîntului Domnului. Acesta este așezat în mijlocul bisericii, iar credincioșii se închină și trec de trei ori pe sub el, semn al morții de trei zile a Mîntuitorului Iisus Hristos. Credincioșii mai rîvnitori și călugării țin post negru (fără apă și fără hrană) pînă în ziua Învierii. În această perioadă, fiecare creștin ar trebui să moară acestei lumi, adică să-și înfrîneze orice pornire spre a face rău, a huli, a jigni sau a supăra pe cineva. Pînă la înviere mai sînt două zile. (C. Gh.)
Lasă un răspuns