Timp de cîteva ore, formația „Holograf” a poposit la Onești, în cadrul unui turneu de promovare intitulat „Dragostea mea va fi doar a ta – Pur și simplu”. Turneul, care cuprinde 20 de orașe din toată țara, a debutat pe 31 octombrie, la Ploiești, și se va încheia cu puțin timp înainte de începerea sărbătorilor de iarnă, la Sala Palatului din București. Împreună cu Fundația Alexandrion, formația Holograf va vizita, în localitățile unde se vor desfășura concerte, instituții care adăpostesc copii defavorizați. Același lucru s-a întîmplat și la Onești, unde membrii trupei au trecut pragul Centrului de Plasament nr. 3, dar nu cu mîna goală, ci cu foarte multe cadouri oferite de sponsorul turneului, Alexandrion Grup România. Acestea au constat în seturi de căciulițe și fulare, cărți și creioane de colorat, baloane și sucuri, prin care, așa cum spunea Dan Bitman, „sperăm să aducem un dram de bucurie în sufletele acestor copii, care sînt ai noștri, ai tuturor”. Și, ca o dovadă a faptului că trupa este foarte iubită la Onești, biletele au fost epuizate în doar cîteva zile de la scoaterea lor pe piață, prețul de 150.000 lei nefiind o piedică pentru tinerii oneșteni. Printre cei aproximativ 900 de fani se vor afla și 20 de copii de la centrul de plasament, cărora li s-au pus la dispoziție bilete gratuite. (Tiberiu BĂȘTIC, Măriuca BOBOȘA)
Membrii trupei „Holograf” au oferit cadouri orfanilor din Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.