Memoria clipei

Un gazetar adevărat

Cornel GALBEN

Invazia de pseudojurnaliști din presa ultimilor ani a făcut ca această profesie, altădată stimată, să-și diminueze considerabil atuurile și, nu de puține ori, să fie blamată de cititori, care s-au săturat de texte agramate, de titluri bombastice și de ifosele unora care cred că a însăila niște cuvinte pe hîrtie înseamnă automat și gazetărie. Iată de ce ne-am propus ca în paginile cotidianului nostru să readucem în atenție profilul unor publiciști băcăuani din toate timpurile, venind astfel în sprijinul celor dornici cu adevărat să înnobileze o meserie nu numai frumoasă, ci și destul de pretențioasă și de greu de practicat în societatea de azi. Faptul că am optat acum pentru Vasile Pruteanu e pur întîmplătoare, dar sperăm că activitatea lui vă va convinge că alegerea a meritat să fie făcută. Născut la 3 februarie 1935, la Blăgești, județul Bacău, fiul agricultorilor Vasile și Maria Pruteanu (n. Capșa) a urmat cursurile primare și cele gimnaziale la Liceul Teoretic Buhuși (1942-1950), după absolvire fiind admis, prin concurs, la Școala de Subingineri Silvici Cluj (1950-1955). În această perioadă începe să scrie poezie, cîștigând premiul I la un festival zonal și debutînd, în 1951, la revista “Tribuna”. Își încearcă apoi condeiul în publicistică, mai întîi la ziarul clujean “Făclia”, iar după aceea, în perioada studenției, la “Viața studențească” și la cotidianul “România liberă”. Repartizat în 1955 la Ocolul Silvic Bacău, lucrează, timp de cinci ani, ca tehnician silvic în cadrul acestuia, precum și la Ocolul Silvic Fântânele. Reușește să fie, pentru un an, student la cursurile fără frecvență ale Facultății de Silvicultură Brașov, dar este exmatriculat pe motiv că tatăl său, primar liberal înainte de 1944, a fost declarat chiabur de către comuniști. O perioadă, tentativele sale de a-și desăvîrși studiile au eșuat din aceeași cauză, abia în 1960 fiind admis, ca bursier, atît la Facultatea de Filozofie București, cît și la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Capitală. Studiile de ziaristică urmate în secundar la prima facultate, ca și cele de muzicologie de la cea de a doua i-au asigurat o pregătire profesională solidă, care l-au făcut apt de a lucra direct în presă. Chiar dacă, după trei ani de învățat în paralel, a trebuit să abandoneze studiile de la Conservator, fiind obligat, în plus, să restituie și echivalentul bursei încasate, pasiunea pentru muzică nu l-a părăsit, de-a lungul anilor scriind peste 400 cronici la concertele Filarmonicii din Bacău și ale numeroșilor soliști ori formații camerale ce s-au perindat prin sălile de spectacol băcăuane. Fără a abandona în totalitate poezia, în timpul facultății începe să scrie și proză, manuscrisul romanului “Casa de la marginea pădurii” fiindu-I achiziționat de Editura Albatros, în 1964, pentru nu mai puțin de 15.000 lei. Cu 8.000 lei aceeași instituție editorială îi cumpăra manuscrisul altui roman, însă nici unul din ele nu avea să vadă lumina tiparului datorită rigorilor cenzurii. Studentul-autor se declarase însă mai mult decît mulțumit, chiar dacă pentru drepturile bănești, cheltuite între timp, a trebuit să se judece prin tribunale cu editura, care l-a acționat în instanță pentru că nu a acceptat să-și modifice textele așa cum ar fi dorit cenzura comunistă. Pînă la urmă Albatrosul a pierdut procesele, însă și literatura noastră are un scriitor mai puțin, întrucît manuscrisele celor două romane s-au piedut, iar promițătorul prozator și-a abandonat proiectele, renunțînd să rescrie din memorie subiectele plătite atît de consistent pentru un debutant. După absolvirea Facultății de Filozofie și a cursurilor de ziaristică din cadrul acesteia a intrat, așadar, ca redactor la cotidianul “Steagul roșu”, unde a lucrat în perioada 1965-1967 la mai toate secțiile, exersîndu-și talentul publicistic, inclusiv în cronicile teatrale, muzicale și de artă. Abilitățile sale ziaristice nu au scăpat ochiului atent al Agenției Române de Presă AGERPRES, care l-a solicitat în calitate de corespontent teritorial pentru județele Bacău, Neamț, Vrancea și Vaslui. Pînă în 1981 a transmis zilnic știri de presă, majoritatea dintre ele fiind preluată de ziarele centrale ale vremii, dar și de agențiile străine, care la rîndul lor le-au oferit publicațiilor din mai multe țări ale lumii. Concomitent cu textele specifice agenției, a publicat, pe lîngă cronicile muzicale deja amintite, mai bine de 200 de cronici teatrale, articole de opinie socială, culturală și politică în revistele Ateneu, Astra, Cronica, Familia, Muzica, Ramuri ș.a., zeci de interviuri cu diverse personalități, reportaje, anchete, note etc. în presa județeană și în cea din județele arondate, între care cel mai des la Ceahlăul (Neamț) și Milcovul (Vrancea). În 1979, odată cu plecarea fratelui său în S.U.A. – ajuns, un an mai târziu, redactor la “Vocea Americii” -, dosarul de cadre a revenit în prim-plan, în perioada 1979-1980 fiind tot mai des șicanat de Securitate, ai cărei politruci au întins coarda pînă acolo încît a fost amenințat nu doar cu pierderea slujbei, ci chiar cu a vieții. Refuzînd să colaboreze cu instituția rău famată și-a pierdut, într-adevăr, peste un an, slujba, cîteva săptămîni rămînînd în afara muncii. Abia după o discuție foarte dură cu primul-secretar al Județenei de Partid, Alexandrina Găinușe, căreia i-a demonstrat că oricînd poate mediatiza în străinătate cazul său, a fost încadrat instructor la Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă, fiind îndepărtat din presă, dar nu și de preocupările sale publicistice. A continuat să publice cronici la spectacole, concerte și expoziții, activitate intensificată după 2000, cînd paleta jurnalisticii băcăuane s-a diversificat rapid. A colaborat, astfel, cu ziarele Deșteptarea, Informația Bacăului, Monitorul de Bacău, Curentul, cu săptămînalele Moldova, Viața băcăuană, cu revistele Literatura și Arta (Chișinău), Vitraliu, Teatrul românesc, Ateneu (Bacău) și, nu în ultimul rînd, cu studiourile de radio și de televiziune locale. La defunctul “Star B”, de pildă, a susținut pe calea undelor, pe parcursul a cinci ani, peste 250 de emisiuni muzicale, în cadrul cărora a prezentat zeci de compozitori și lucrările acestora, numeroase cicluri educative, inclusiv cele legate de muzica contemporană. S-a implicat, totodată, în organizarea Festivalului “Enescu – Orfeul moldav” și a “Zilelelor Muzicii Contemporane”, precum și a Festivalului “George Bacovia”, onorate de personalități de marcă din țară și străinătate. În calitate de consilier al Inspectoratului Județean pentru Cultură, instituție la care a lucrat pînă la pensionare, în 1999, a contribuit la editarea, alături de pictorul Ilie Boca, a interesantei reviste Cultura (1996-1997), în cadrul căreia a publicat interviuri și a realizat profilele unor actori și muzicieni băcăuani. Este, începînd din 1971, membru al Federației Internaționale a Jurnaliștilor, iar după reactivarea PNL a cochetat, timp de trei luni, cu acesta, dar s-a retras, nemulțumit de ceea ce se întîmplă în politica românească postrevoluționară. Prezență discretă în ultima vreme, îndeosebi după de a trecut prin șocul a două infarcturi, Vasile Pruteanu rămîne același cronicar avizat, a cărui opinie nu va putea fi ocolită de viitorii istorici ai vieții spirituale băcăuane. Din păcate, ca și alți jurnaliști ai locului, nu și-a adunat încă măcar o parte din articolele scrise și într-o carte, văduvindu-ne de cronica vie a anilor în care condeiul său, acid adesea, s-a exersat.