Memoria documentelor sîmbătă 05 august 06.

Un prinț misterios

* A fost odată un prinț: Dimitrie Ghica
* Amintiri din „Bucureștii Mici” (6)

în ultimele două „amintiri” din „prima parte” a Memoriului, Vasile Dimitrescu zis Dimitrie Cuza își amintește de perioada copilăriei petrecută în tîrgușorul Buhuși, cunoscut de localnici și sub numele „Bucureștii Mici”, denumire atestată și în unele „acte particulare cu ștampila aceasta”. Denumirea este consemnată cu prilejul vizitei primarului N. Todișor și a unui oarecare Enaki Cantemir, în familia lui popa Ghiță, pomenindu-se discutînd despre „Bucureștii Mari”, „Capitala țării”, ceea ce l-a determinat pe Vasilică să se gîndească: „Poate că și eu sunt de acolo”. Scena se petrecea pe cînd Vasilică se afla în clasa a IV-a primară, chiar în odaia în care „zăcuse de vărsat”.
în ultima „amintire”, V.D. se întoarce spre vîrsta preșcolară de șase ani, cînd vrea să amintească despre apariția unui fost aghiotant al lui Cuza, „Sulei (sau Shuley)”, „Trimis de împăratul Napoleon al III-lea pentru a organiza și instrui armata română”. Apărut pe neașteptate, „un civil înalt, bine făcut (legat), cu mustățile castanii-roșcate, cu sabia trasă (din teacă) în mână, fugărind pe cei doi preoți (Grigore Mitru și Ghiță Dimitrescu) și strigând: <>…”. Pe lîngă faptul că în timp ce preoții au intrat în casă, copilul a ieșit înaintea aghiotantului domnesc, dar nu mai spune ce s-a întîmplat cu el după ce „s-a îndreptat spre primărie”.
Numele acestui aghiotant nu se întîlnește în lucrarea lui Const. C. Giurescu, cea mai bine documentată; dar s-ar putea să fie vorba de un oarecare C. Silion, ofițer adjutant al lui Cuza („Viața și opera lui Cuza Vodă”, de Const. C. Giurescu). Dar relatînd această întîmplare, V.D. și-a amintit că „la 28 iunie 1917, l-am văzut pe acest domn în Iași, lângă Mitropolie. Atunci era în uniformă militară… L-am abordat, i-am spus că sunt Dimitrie Cuza. Mi-a zis: <>, și stăruind a-l face să vorbească, mi-a răspuns: <<Știu! Știu!... Acum nu se poate vorbi din cauza războiului", și s-a pregătit să plece, promițîndu-mi a mă satisface mai târziu...". încheind prima parte, V.D. mărturisește ca un om obișnuit, normal, și nu ca un "bolnav psihic": "Acestea sunt amintirile mele ce le am din copilărie, a căror explicație am avut-o numai după 1912, când (cu adevărat), m-am născut Prinț Dimitrie Alexandru Ioan Cuza, și acestea îmi întăreasc conștiința că sunt fiul lui Vodă Cuza...". Din cele șapte "amintiri" ale prințului Dimitrie Cuza zis Vasile Dimitrescu se desprinde clar că el nu erau fiul legitim al preotului Gh. Dimitrescu din Buhuși, ci doar un fiu adoptat, înregistrîndu-l "în falș" la starea civilă în 1867, în același an în care se născuse una din fiicele sale. în ceea ce privește obîrșia princiară, ca fiu al lui Cuza Vodă și al Doamnei Elena Cuza, "dovezile" aduse de V.D., ca și "martorii" menționați nu par să fie destul de convingători și nici credibili, și trebuie să le luăm în considerație ca titlu de rezervă, în măsura în care vor fi acceptate și "explicațiile" despre "scenele" și "faptele" din "viața matură", mai cu seamă din perioada cît a fost funcționar la Poștă și Telegraf, la Buhuși, la Bacău și în alte localități din țară. De altfel, nici el nu se consideră convins că este "născut prinț" decît după 1912, cum menționează în "ultima amintire". Ceea ce vom cunoaște din "faptele și explicațiile lor", pe care le vom prezenta în continuare. M.C. Delasabar pe care le vom prezenta în continuare. Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!