BADMINTON: În afară de finalele campionatului național, pe diferite categorii de vîrstă, una dintre cele mai importante competiții de badminton interne este Memorialul „Vasile Lepădatu”, concurs ajuns la ediția a V-a și organizat în memoria celui care a promovat badmintonul în Bacău. Turneul este unul cu caracter național întrucît îi adună pe cei mai valoroși practicanți ai acestui sport din țară, în afara celor din Bacău și Onești care dau grosul echipelor naționale. Anul acesta, competiția se va desfășura tot la sala Orizont, în zilele de 14, 15 și 16 februarie, la categoriile de vîrstă «17 ani» și seniori. În fiecare dintre cele trei zile, întrecerile se vor desfășura cu începere de la ora 9, finalele fiind programate duminică. Cu aproximație, vor participa circa 60 de sportivi de la 10 cluburi. Bacăul va prezenta o garnitură alcătuită din sportivi legitimați la Clubul Sportiv Școlar și la Știința, toți avîndu-l ca antrenor pe Bogdan Milon, cel care pe 10 februarie și-a aniversat ziua de naștere și căruia îi urăm și noi „La mulți ani!”. Astfel, la categoria «17 ani», vor fi prezenți în concurs Diana Apostu, Oana Nacu, Alina Tătaru, Alice Roiu și Vlad Aiacuboaiei, iar la seniori Alexandra Olariu, Florentina Petre, Robert Ciubotaru, Alexandru Roșca, Teodora Damian și Radu Apostu. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns