Păgubosul „merge și așa”!
Într-una din zile am vrut să cumpăr ceva de îmbrăcat. Cînd am găsit ceea ce doream, în primă fază m-am bucurat. Materialul era realmente bun, iar prețul era suportabil. Dar cînd m-am uitat pe dosul articolului respectiv, bucuria s-a transformat în amărăciune. Finisajele erau pur și simplu sub orice critică: ațe de nuanțe diferite, cusături „finale” nefinalizate, părți nefixate și altele asemenea. În aceeași zi m-am întîlnit cu un prieten în piață. Supărat gîrlă omul: își cumpărase o garnitură de mobilă pe care dăduse 21 de milioane de lei, ca să vadă după montaj că ușile nu se închid cum trebuie, că îmbinările „suferă” de distanțe cam mari și tot așa.
Aș fi trecut ambele episoade la capitolul „diverse” – cîte rebuturi nu găsim în ceea ce cumpărăm? -, dacă produsele incriminate n-ar fi purtat o marcă dragă unor politicieni dintr-o anume parte a eșichierului politic: fabricat în România și, mai rău, pentru România. Cele întîmplate mi-au reamintit, dacă mai era nevoie, de păgubosul „merge și așa”. Propoziția asta, care definește de fapt o mentalitate, a ajuns un fel de regulă care i se vîră pe gît omului de rînd în fiecare zi, iar acesta o tot înghite și eu nu prea înțeleg de ce. Are mobila sau haina defecte mai puțin vizibile? Le dăm românului, că la el merge și așa. Se strică mașina de spălat după două utilizări? Lasă, la ai noștri merge și așa. Este frig de respirația aburește geamul în apartamente? Nu-i nimic, merge și așa, își pune omul o haină în plus pe el, că este învățat.
Am ajuns să am alergie la această expresie. De ce să meargă și așa? Oare noi, românii, nu avem dreptul la produse și servicii de calitate? Întîmplător, știu care sînt standardele de export pentru articolul de îmbrăcăminte pe care am vrut să-l cumpăr eu. Pentru ceea ce pleacă la export nu este permisă nici o diferență de nuanță la ațe, îmbinarea cusăturilor trebuie să fie precisă și nu pot exista părți nefixate. Mobilierul exportat nu are diferențe de dimensiuni, o ușă de la un dulap trebuie să se potrivească la altul asemănător, altfel beneficiarul ți-l refuză scurt. De ce cînd e vorba de români „merge și așa”?
Vina este, în opinia mea, împărțită între producător, client și legislație. Producătorul autohton s-a învățat că piața internă este mai puțin pretențioasă și aruncă toate rebuturile de la export aici. Lasă, că la noi merge! Omul obișnuit cumpără astfel de produse pentru că sînt, după părerea lui, mai ieftine. Uită dictonul scoțian „sînt prea sărac pentru a-mi cumpăra lucruri ieftine”, cu trimitere la faptul că acestea sînt proaste calitativ. Dar cea mai mare vină o poartă legislația. Dacă privești ce se întîmplă în domeniul respectării calității produselor și serviciilor, îți vine să urli, ca să folosesc o expresie puștească. Atunci cînd cumperi ceva prost, în calitate de client poți să reclami la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, la Direcția de Sănătate Publică sau la alte cîteva instituții. Acestea pot controla comerciantul prins în ofsaid, dar nu pot face altceva decît să-i aplice o amendă, mai mare sau mai mică, și să-i confiște marfa cu probleme. De regulă, comersantul plătește amenda și-și vede mai departe de treabă, vînzînd alte produse proaste. De ce? Pentru că aproape nu poți acționa în justiție pe cel care te-a înșelat. Pur și simplu traseul judecății este greoi și costă bani grei. Procedura poate depăși valoarea pagubei din buzunarul clientului și degeaba ești despăgubit peste doi ani, cînd tu ai nevoie de mașina de spălat acum. Eu nu înțeleg de ce nu există instanțe speciale pentru astfel de litigii, care, ca și cele de muncă, nu pot aștepta ani de zile pînă să fie rezolvate. Un prieten mucalit a și spus, la un moment dat, că de asta este legislația așa cum este și judecata se face la grămadă, pentru ca omul să se lase păgubaș. Dacă privești realitatea, cam așa este. Dacă ar fi ca la alții? Dacă cel prins cu marfa proastă ar fi amendat și ar plăti bani grei celui înșelat? Ar mai da drumul rebuturilor pe piață?
Aștept ziua în care un român se va ambiționa, așa cum a fost și la retrocedarea caselor naționalizate, și va merge pînă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cerînd respectarea calității sale de client. Poate în acest fel românii vor ieși din letargia lor și nu-l vor mai îmbrățișa pe „merge și așa”. Poate așa greoiul mecanism legislativ românesc se va pune în mișcare, iar legea va fi și pentru clint, nu numai pentru clientelă (politică). (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns