Societatea Metex Galați a lansat o ofertă publică de preluare a firmei Comixt Moinești. Oferta este pentru 113.319 acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 de lei, adică 60% din capitalul social al firmei, cifrat la 4.715.875.000 de lei. Practic, Metex intenționează să cumpere deținerile Societății de Investiții Financiare (SIF) Moldova – 94.619 acțiuni, adică 50,16% – și ale altor acționari. Oferta este tentantă, întrucît prețul oferit este de 35.000 de lei/acțiune.
Dar nu este prima dată cînd societatea moineșteană este evaluată la prețuri mari. Obiectul de activitate este comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, dar interesul este pentru spațiile comerciale. Ultima valoare de tranzacționare pe piața RASDAQ a fost de 39.000 de lei/acțiune. Este cert că Metex acționează concertat cu unul dintre acționarii principali ai Comixt, Metex 2001 – care are în portofoliu 75.316 acțiuni, adică aproximativ 40% din societate – și este dispusă să plătească aproape patru miliarde de lei pentru această achiziție. Intermediarul acțiunii este societatea de servicii de investiții financiare Vanguard. Oferta se închide pe 27 iulie 2003. Rămîne de văzut care va fi atitudinea SIF Moldova, care în situații similare a căutat să obțină sume cît mai mari. Dacă judecăm la ce valori a mers în alte ocazii, este foarte probabil ca oferta Metex Galați să nu fie interesantă, mai ales că este vorba de o societate cu spații și nu te miri ce mastodont industrial. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns