De la începutul acestui an școlar, o parte din elevii Colegiului Național „Ferdinand I” studiază limba și literatura română după metode europene. Profesoara Mihaela Chiribău Albu a început să aplice la clasă ceea ce a învățat timp de două săptămîni în Limerick (Irlanda), la un curs despre „Abordarea prin investigare a procesului de învățare pentru diverse discipline”, la care a participat, alături de cadre didactice din Spania, Polonia, Franța, Italia, Estonia, Letonia și Grecia, grație unei burse Comenius 2.2, oferită de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. „Au rămas surprinși de cantitatea de manuale alternative pe care folosim și de cantitatea de cunoștințe pe care le au profesorii români la nivel teoretic. După noi, francezii erau pe locul doi. La nivel practic stăm destul de slab, însă, a spus profesorul Colegiului Național «Ferdinand I». Am participat la seminarii, excursii, am lucrat împreună cu colegii din alte țări la un proiect. Cred că asta ar trebui să dezvoltăm la elevii noștri: capacitatea de a lucra în echipă. Cursul a promovat o metodă de învățămînt modern, în care elevul să fie centrul. Profesorul trebuie să fie regizorul iar elevul, actorul. El trebuie să fie provocat să ia parte, să descopere singur, să verifice informațiile”.
Mihaela Chiribău Albu a mai beneficiat de o bursă Comenius în 2006, cînd a fost în Plymouth (Marea Britanie) la un curs cu tema „Utilizarea tehnologiei, muzicii și dramei în predare”. „Ca să fii ales, trebuie să știi cum să-ți alegi cursul. Pentru asta trebuie să-i mulțumesc doamnei Angela Sterpu (inspector școlar pe integrare europeană, n.r.), care m-a consiliat”, a declarat profesorul Colegiului Național „Ferdinand I”. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.