La 133 de ani de la naștere, scriitorul Mihail Sadoveanu este omagiat marți, 5 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” din Bacău. Astfel, în ziua amintită, de la ora 10.00, la Secția pentru Copii, elevii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” sunt așteptați de bibliotecari pentru a marca ziua de naștere a mareului scriitor, în cadrul activității „În lumea cărților”.
Micuții vor intra mai întâi în „Tainele Secției pentru Copii”, coordonați de bibliotecara Iulia Leteanu, pentru ca imediat după să intre și în tainele vieții și operei lui Sadoveanu, așa cum le vor fi ele dezvăluite de istoricul Eugen Șendrea. La rândul lor, copiii – elevi de clasa a IV-a de la unitatea de învățământ amintită – vor susține, sub coordonarea prof. înv. primar Anca-Elena Moțoca, un program artistic dedicat autorului „Dumbrava minunată”.
În aceeași zi, cu același prilej, la Filiala „Ștefan cel Mare” a Bibliotecii, va fi deschisă publicului larg expoziția „Toamnă sadoveniană”, expoziție de carte și documente depsre viața și opera autorului, realizată de bibliotecara Marinela Tofănescu.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns