Poate ați sesizat și dumneavoastră, dacă faceți cumpărături de la Metro ori Selgros, persoane care cumpără de foarte mulți bani și cară agale după ei două-trei-patru coșuri pline vârf. Nimic nefiresc, își aprovizionează magazinele, restaurantele, chioșurile, buticurile, cafenelele, tutungeriile. „Firmă?”, întreabă scurt și oarecum codat casierița. „Noo, fizică!”, vine prompt răspunsul clientului. Deja e un obicei împământenit, nu mai miră pe nimeni că acești cărăuși greu încărcați cu marfă nu cer factură pe firmă, deși, în mod evident, cumpărăturile nu-s pentru acasă.
Controalele fiscului de acum câteva săptămâni, care au stârnit furia micilor evazioniști și spaima celor care au văzut la televizor abuzuri (dovedite ulterior alarme false ori minciuni gogonate), ar putea fi completate cu o muncă de documentare ce nici măcar nu presupune alergătură de teren. Pur și simplu, inspectorii de la Antifraudă ar putea cere lista celor care au făcut pe „persoană fizică” cumpărături pe sume mari. Cu excepția celor care au evenimente în familie, nunți, botezuri, praznice, nu se poate să nu sară în ochi o persoană fizică cu achiziții periodice nefiresc de mari, ce depășesc nevoile unei familii pentru o săptămână, două.
Pasul următor ar fi să se vadă căror firme le sunt asociate cardurile de cumpărături folosite cum am spus, pe „fizică”. De-acolo, e simplu de verificat că marfa nu ajunge acasă la cărăuș, ci în magazia ori pe raftul micii afaceri a respectivului. Se pot face și alte verificări, legate de persoanele fizice amintite, adică ce firme au și ce magazine, restaurante, chioșcuri, buticuri… După opinia mea, s-ar identifica relativ ușor comercianții care cumpără pe persoană fizică și vând produsele fără să le înregistreze în contabilitate. Pare o metodă mai simplă decât să mobilizezi forțe numeroase, ca să faci controale la casele de marcat ale micilor afaceri cu ieșire la stradă. Bune și alea, spumoase, dar de ce să nu vrem mai mult?
Instituțiile de control ale statului trebuie rapid să învețe de la DNA, care a câștigat mult în popularitate, după ce a „lucrat” la PR. Adică și-a apropiat ziariști și ziare, a dat comunicate de presă, a indicat suspecți, a zornăit cătușe, a făcut spectacol.
Din nefericire, inspectorii Antifraudă, dar și cei de la Protecția Consumatorului sau alte instituții de control sunt limitați în libertatea de mișcare, în principal din cauza legislației proaste. Dacă DNA poate acuza cu nume și prenume o persoană, chiar în lipsa unei sentințe definitive a instanței, alte instituții n-o pot face, au interdicție. Când amendează o firmă, OPC nu-i poate da publicității numele decât la finalizarea contestației în instanță. O futilitate stupidă! Așa apar comunicate cum „la un supermarket” s-a găsit „carne de porc stricată”, fără să se indice care supermarket, ce producător etc. În felul ăsta, informația este complet inutilă, consumatorii nu știu exact de ce să se ferească, pentru ei pericolul rămâne iminent, chiar dacă i se dau asigurări că „marfa a fost retrasă de la comercializare”.
Un pic de curaj, deschidere și transparență n-ar strica. Dacă DNA poate, de ce n-ar putea și alții? Pentru schimbarea legislației, avem parlamentari, să apelăm la ei. Pentru restul, e nevoie de „fainoșag instituțional”.
mike a zis
DNA a castigat in popularitate pentru ca a obtinut condamnari definitive in instanta. Ca de obicei esti pe langa.