Incepind de miercuri, 1 august, si pina la 15 august, crestinii-ortodocsi se vor afla in Postul Adormirii Maicii Domnului (popular al Sinta-Mariei), care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. Acest post este rinduit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice. Dupa Sfintul Simeon al Tesalonicului acest post este necesar pentru a cinsti si mai mult cele doua mari praznice care cad in aceasta perioada, adica Schimbarea la fata si Adormirea Maicii Domnului, caci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumina, iar al doilea, motiv de milostivire pentru noi.
Este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata. Originea lui depaseste secolul V, cind cultul Maicii Domnului a inceput a lua o dezvoltare mai mare si cind sarbatoarea Adormirii ei a inceput a capata o mai mare importanta. La inceput nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile. Unii (in rasarit) posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie (apusenii), iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amaraciunea paminteasca la bucuria cereasca, unde sta in nemijlocita apropiere de Fiul ei iubit.
Cum se posteste
Se lasa sec in seara zilei de 31 iulie, iar cind aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte; de asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facindu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.
Postul Sinta-Mariei este mai usor decit al Pastelui, dar mai aspru decit al Nasterii Domnului si al Sfintilor Apostoli.
Invatatura pentru posturi prescrie ajunare lunea, miercurea si vinerea, pina la dupa-amiaza, cind se consuma mincare uscata; martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar simbata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin. In timpul acestui post se citesc zilnic (alternativ), cele doua Paraclise ale Maicii Domnului.
La catolici, postul Sinta-Mariei se reduce la o singura zi: ziua ajunului sarbatorii (14 august).
Lasă un răspuns