Una dintre principalele protagoniste ale noului numar al revistei „Avantaje” (noiembrie 2011), publicatie care promoveaza dintotdeauna conceptul de „femei obisnuite cu povesti neobisnuite”, este muzeologa si poeta Mihaela Babusanu Amalanci, din Bacau. Prezenta atit pe coperta, cit si in paginile revistei, ea este cea de-a doua cistigatoare a campaniei „Si tu meriti sa fii pe coperta!”, preluata din revista „Essentials” din Marea Britanie, licentiatorul „Avantaje” si adresata in special „femeilor puternice, capabile ca in conditii potrivnice sa se reinventeze si sa faca fata provocarilor de tot felul”. Dezinvolta si increzatoare in fortele proprii, Mihaela dezvaluie in revista ca secretul reusitei ei in viata consta in iubire, credinta si bun simt, calitati pe care le-a deprins de acasa, din familie, si ca, desi are un salariu redus, de bugetar, indrazneste sa viseze frumos, sa aiba idealuri, sa-si faca planuri de viitor. „Nu voi renunta la idealurile mele profesionale pentru care m-am pregatit si m-am specializat vreme de mai multi ani, iar in paralel, voi continua sa scriu poezie, sa ma implic in viata comunitatii. Am reusit de curind sa public primul meu volum de poezii intitulat „Adevarata fericire” si sa pun bazele unei asociatii culturale denumite „Derzis Eruditio”, care are drept scop, printre altele, editarea de reviste scolare, presa sportiva, dar in principal, orientarea profesionala a tinerilor proveniti din mediul rural. Deocamdata, echipa noastra lucreaza voluntar, folosind la maximum resursele intelectuale si emotionale. In plan personal, imi doresc enorm un copil, este tot ceea ce imi lipseste pentru intregirea si fericirea familiei mele si, de asemenea, sa pot fi in continuare sprijinul parintilor mei”, este o parte a povestii de viata pe care Mihaela a relatat-o revistei „Avantaje”. Mihaela Babusanu Amalanci s-a nascut la 12 martie 1976 in satul Babusa, comuna Bacesti (Vaslui), a absolvit Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava – Sectia Muzeologie, Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti – Facultatea de Istorie, iar de 13 ani lucreaza ca muzeolog la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacau. In acest an, a fost distinsa cu „Premiul de debut in poezie”, in cadrul Galei Premiilor Revistei „Plumb” – 2010, eveniment organizat de Filiala Bacau a Uniunii Scriitorilor din Romania, Asociatia Culturala „Octavian Voicu” si Revista „Plumb”. (Romulus Dan BUSNEA)
Mihaela Babusanu Amalanci, prima bacauanca prezenta pe coperta revistei „Avantaje”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Frumos si frumoasa 😉
Nu mi se pare ok ca shopurile de haine on-line sau in general sa nu aiba conditiile de livrare pe site-ul lor mi-am luat teapa de vreo doua ori in acest fel, oricum ultima data am cumparat de shopul depot96, astia macar m-au anuntat telefonic ca intarzie 1 zi livrarea